„Asta e ceea ce ne dorim?” Despre muzică în era inteligenței artificiale cu Mihai Iordache și Radu Uszkai

Peste 1000 de muzicieni au colaborat pentru un album prin care protestează față de modificările propuse de guvernul britanic la legea dreptului de autor astfel încît companiile de inteligență artificială să-și poată construi produsele pe baza unor opere de artă, muzică, texte protejate de drepturi de autor. „Is This What We Want?” se numește albumul care propune înregistrări silențioase, cu zgomotul de fond din studiouri goale și a fost lansat la începutul anului. În noiembrie albumul a fost lansat și pe vinil, variantă care conține un bonus: o „melodie silențioasă” purtînd semnătura lui Paul McCartney. Artiștii atrag atenția asupra pericolelor și amenințărilor la adresa muncii creative aduse de dezvoltarea inteligenței artificiale și nereglementarea ei, precum și asupra chestiunilor de etică pe care le implică folosirea muncii artiștilor fără a plăti drepturi de autor. Invitaţii noştri sînt saxofonistul și compozitorul Mihai Iordache şi cercetătorul Radu Uszkai, de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.

Ca muzician, înveți și de la alții. Ești ceea ce asculți. Cînd compui, o faci implicit pentru că te-ai hrănit și chiar inspirat din muzica altora – chiar dacă e inconștient și implicit. Nu-l imiți pe John Coltrane sau pe Charlie Parker, dar le-ai ascultat muzica – poate chiar o știi pe de rost – și ceva din muzica lor e și-n compozițiile tale. Ce e diferit față de ce face Inteligența Artificială atunci cînd preia mii de ore de muzică și compilează partituri noi?
Mihai Iordache: „Ăsta e cel mai simplu de demontat dintre argumentele pro-inteligenţă artificială în discuţia despre muzică. În momentul cînd te hrăneşti cu ce ai ascultat, cu ce ai citit sau ai desenat ca artist, în mod absolut automat acele lucruri trec prin sensibilitatea ta şi rămîi un om care cîntă, compune, face diverse lucruri. Ceea ce este cu totul diferit de (ce face) o maşină, pînă la urmă – pentru că termenul de inteligenţă este foarte exagerat folosit, ca să nu spun că e greşit –, o maşină care încearcă să compileze tot ce s-a făcut într-un stil, fără nici un fel de suflet, fără nici un fel de intenţie, în afara aşa-zisei intenţii a prompterului care-i spune vreau o melodie aşa, şi aşa, şi aşa şi care abia aşteaptă să-i vină ceva pe tavă fără să fi făcut nimic.”

Cum ar trebui reglementată funcționarea modelelor de inteligență artificială astfel încît să fie respectată munca oamenilor pe baza căreia se antrenează AI?
Radu Uszkai: „Discuţile despre reglementare le purtăm nu într-un vacuum, ci în contextul existenţei unei diversităţi din punctul de vedere al reglementărlor. Ce facem noi s-ar putea să n-aibă nimic de-a face cu ce se întîmplă, de pildă, în spaţiul chinezesc. Poziţia ideală ar fi ca reglementatorul, adică statul, să reunească toate părţile co-interesate, care au o miză morală în acest proces. Asta înseamnă artişti, public, companii, sistem educaţional şi în primul rînd să pornim de la mizele lor atît financiare, cît şi de natură estetică. În mod uzual însă, ce se întîmplă nu este acest proces transparent, ci cîştigă lobby-ul unei părţi. Fie lobby-ul corporatist, fie interesele de ordin politic ale unor politicieni care sînt împotriva unor corporaţii. Răspunsul este generic, fiindcă realmente nu am un răspuns clar. Vin de pe o poziţie nu neapărat tehno-optimistă, dar tehno-realistă, în care văd diverse elemente cît se poate de pozitive în aceste unelte – chiar dacă sînt lipsite de creativitate în sens uman, le văd ca avînd un soi de creativitate sintetică, ce poate fi un ameliorator în anumite contexte –, de aceea aş zice că modul de reglementare nu ar trebui să blocheze în totalitate capacitatea inginerilor şi a companiilor de a investi şi de a le dezvolta, luînd în considerare însă şi consecinţele negative ale acestui proces.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural