Franța și lunga dispută asupra patrimoniului colonial - un interviu cu Dragoș Neamu

Franța a adoptat o lege prin care se simplifică procedura de restituire către țările din care provin a operelor de artă şi artefactelor furate în timpul perioadei coloniale. Ce prevede noua lege? Cum se va aplica ea? Cum se raportează alte foste puteri coloniale la operele de artă aduse din colonii? L-am întrebat pe Dragoș Neamu, expert muzeal. 
Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a angajat în 2017 că va restitui patrimoniul african deținut de muzeele franceze.

Dragoș Neamu: „Aceasta a fost o promisiune al lui Macron făcută în Ouagadougou, în Burkina Faso, într-o vizită istorică. Şi-a luat acest angajament în fața unor studenți africani din Burkina Faso. Ţările africane au folosit acest prilej și aproape în orice expoziție pe care o organizat-o, inclusiv în Belgia, mi-aduc aminte, în urmă cu doi ani, au ținut morțiș să insereze acest citat în așa fel încît să pună o presiune subtilă asupra președintelui pentru a nu-și uita promisiunea. Această lege, de fapt, este un fel de modificare a codului patrimoniului. Franța, după cum știți, are un cod al patrimoniului, care a încercat să ne inspire și pe noi. Scoaterea din domeniul public se poate efectua în acest moment în așa fel încît să permită o restituire mult mai facilă a bunurilor culturale către un stat care a fost privat în mod ilegal, prin abuzuri, jafuri, intervenții militare, de bunuri diverse care fac parte din patrimoniul său.”

Franța condiționează adesea returnarea obiectelor de existența unor spații la standarde muzeale occidentale în țările de origine. Este aceasta o preocupare legitimă pentru conservarea patrimoniului universal sau este o formă de amînare a retrocedării?
Dragoș Neamu: „Eu cred că este și, și. Este o preocupare legitimă pentru că, totuși, în ciuda faptului că aceste bunuri aparțin statelor care, iată, deja s-au mobilizat să facă cererea de retrocedare – mai ales Algeria, Mali, Coasta de Fildeș –, este normal ca ele să fie găzuite și acomodate în spații optime, pentru că altfel s-ar distruge iremediabil. Or, noi știm foarte bine ce drame va crea această restituire în rîndul multor muzeografi francezi, pentru că mulți dintre ei se identifică cu aceste obiecte, și-au dat doctorate, s-au specializat o viață întreagă pe aceste obiecte, care au devenit parte organică din sufletul lor. Și-atunci, cu siguranță, măcar pun aceste condiții, care, pînă la urmă, în termeni muzeografici, sînt cît se poate de legitime. Pe de altă parte, eu cred că aceste comisii care trebuie să decidă în ce măsură respectivele obiecte au fost, într-un final demonstrat factual, deposedate într-un mod ilicit, cred că ele vor încerca să saboteze puțin aceste demersuri. O sabotare subtilă, dacă vreți. Cu siguranță, muzeografii vor fi foarte, foarte greu de convins pe fiecare dosar în parte, apropo de retrocedare. Vor încerca să pună foarte multe întrebări, probabil să ridice foarte multe ziduri. Aici mă aștept să existe o zonă de controversă și de conflict. Cred că, totuși, în ciuda acestui cadru legal, care, oricum, este o etapă în plus necesară, cred că se vor crea foarte multe probleme. Mă aștept să se întîmple asta gîndindu-mă inclusiv la reacția muzeografilor britanici, care nici nu concept să existe o astfel de lege în Anglia.”

Apasă PLAY pentru a asculta interivul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Transcript

SPEAKER_01 0:59

Să fără să necesită să ne sprecă.

SPEAKER_00 1:02

Să vă mulțumim pentru vizionare!

SPEAKER_01 1:20

Înainte de a vă povesti puțin despre această lege, trebuie să știți, aceasta a fost o promisiune a lui Macron făcută în Ugadugul, în Burkin Fasă, într-o vizită istorică când în fața unor studenți africani din Burkina Fasă și-a luat acest angajament. Și ceea ce este foarte interesant este că țările africane au folosit acest prij și aproape în orice expoziție pe care au organizat-o, inclusiv în Belgia, mi-a duc aminte în urmă cu doi ani, au ținut morți să insereze acest citat în așa fel încât să pună o presiune, dacă vreți, subtilă asupra președintelui pentru a nu-și uita promisiunea. M-a amuzat acest lucru făcând acum paralel la în timp și observând faptul că în sfârșit s-a dat această lege. Această lege, de fapt, este un fel de modificare al codului patrimoniului. Franța, după cum știți, are un cod al patrimoniului care a încercat să ne inspirește pe noi. Și am văzut acolo prin studiile în cercetele pe care le-am făcut că argumentul principal este scoaterea din domeniu public care se poate efectua în acest moment, în așa fel încât să permită o restitre mult mai facilă a bunurilor culturale către un stat care, mă rog, a fost privat în mod ilegal, prin abuzuri, jafuri, intervenții militare de către bunuri diverse care fac parte din patrimoniul acestor țări. Ce este foarte, foarte interesant este și faptul că un alt argument pentru care s-a decis o astfel de lege este faptul că în acest mod, oamenii din aceste țări, foste țări colonizate de către Franța, își pot reapropia patrimoniul în așa fel încât să-și înțeleagă mai bine istoria. De aceea până unde s-a dus argumentația acestei legi. În mare, în mare trebuie să știți că principalele puncte sunt următoarele, restituirile se fac numai în baza obiectelor care atenție, nu sunt numai opere de artă, sunt și artefacte, bună arheologice, obiecte istorice, se face doar pentru acele obiecte care au fost deposedate în intervalul 1105-1172.

SPEAKER_00 3:50

De ce aceste borne temporale?

SPEAKER_01 3:52

Aceste borne sunt probabil stabilite pentru că s-a luat în considerare momentele când au fost cea mai mare intensitate în acest trafic ilicit, în această deposedare abuzivă de bunuri. În general, a fost este perioada marilor colonizări franceze, când lucrurile acestea au ajuns la apogeu în ceea ce privește deposedarea de bunuri. Se știe foarte bine ce s-a întâmplat în Benin, de exemplu, din acest punct de vedere în Senegal. Și atunci această comisie de experți care a fost carasat în spatele fundamentării acestei legi a stabilit că aceste borde ar fi cele mai potrivite pentru că istorii vorbind atunci s-au întâmplat cele mai mari jafuri. Sigur că lucrurile sunt destul de relative, probabil vor exista obiecții de ce numai această perioadă când știm foarte bine că perioada de colonizări este mult mai timpurie. Mă rog, aceste lucruri urmează să se explice mai pendelete în lunile ce vor urma. De asemenea ce vreau să vă mai zic este că această lege de restituire nu privește inclusiv bunurile confiscate de forțele armate și rămăsițele umane transformate în elemente de patrimoniu, pentru că există un anumit tip de adorație asupra unor anumite personaje care pentru civilizațiile africane reprezintă un element de cult cu o anumită spiritualitate de care iată Franța ține cont. Trebuie să știți că această lege, de asemenea, a fost creată pentru a crea un mecanism general care permite restituirile într-un mod unitar, pentru că până acum s-au întâmplat restituiri în Franța, dar foarte punctual și destul de complicat. Pentru fiecare se stabilea o lege anume, care trebuia votată în parlament, trecea pre multe procese, de exemplu, cum a fost cazul restituirii comolilor egale din Benin sau celebra sabia a lui Omar Tal, un mare personaj istoric din Senegal, acum lucrurile sunt mult mai ușoare. Există o lege care preată permite o restituire grosomodă, unitară, mult mai logică, pe proceduri, pe etape clare. De asemenea, în această lege, din cucolo de faptul că permite scoateri mai ușor din domeniu public a acestor buluri pentru a fi restituite, implică și o comisie specială care verifică aceste cereri și aici e un lucru discutabil.

SPEAKER_03 6:23

Dragosnea, nu știu că legea franceză condiționează returnarea acestor obiecte de existența unor spații la standare muzeale occidentale în țările de origine către care se face retrojedarea. Este această preocupare pentru conservarea patrimoniului universal legitimă sau e o formă de fapt de amânare a actului retroceder?

SPEAKER_01 6:45

Eu cred că este și și. Adică este o formă legitimă pentru că totuși, în ciuda faptului că aceste bunuri aparțin statelor care iată, deja s-au mobilizat să facă această cerere de retrocedare, mai ales al geriamalii cu asta de fildeș. Este normal pentru că ele trebuie găzduite și acomodate în spațiu optime pentru că s-ar distruge remedabil. Ori noi știm foarte bine ce drame va crea această restituire în rândul multor muzeogra francezi, pentru că mulți dintre ei se identifică cu aceste obiecte și au dat doctorate sau specializat o viață întreagă pe aceste obiecte. Au devenit parte organică din sufletul lor. Și atunci, cu siguranță, fi în faptul că e atât de greu să le restituie, măcar pun aceste condiții care, până la urmă, în termeni muzeografici sunt cât se poate de legitime. Pe de altă parte, eu cred că aceste comisii care trebuie să decidă în ce măsură respectivele obiecte sunt într-un final demonstrat factual deposedate într-un mod ilicit, cred că ele vor încerca să saboteze puțin aceste demări. O sabotare subtilă dacă vreți, cu siguranță muzeografii vor fi foarte, foarte greu de convinși pe fiecare dosar în parte, apropo de retrocedare, vor încerca să pună foarte multe întrebări, probabil să rice foarte multe ziduri. Aici mă aștept să existe o zonă de controveră și de conflict. Cred că totuși în ciuda acestui cadru legal, care, oricum este o etapă în plus necesară, cred că se vor crea foarte multe se vor crea foarte multe probleme. Și mă aștept să se întâmple asta gândind numai inclusiv la ceea ce reacția a muzeografilor britanici care nici nu concep să exă o astfel de lege în Anglia s-a încercat acest lucru și a fost o lucru absolut exclus și s-au dus un milionă de argumente. Cred că colegilor francezi vor împrumuta acest tip de abordare.

SPEAKER_03 8:56

Există temerea că odată cu această lege, Lurul sau alte mari muzee universale s-ar putea golii de exponate. Cum poate fi depășită această pierdere a unor obiecte și colecții prețioase de către aceste muzee? Cum mai poți avea pretenția că este muzeul universal dacă în colecția ta nu mai ai obiecte exponate care acoperă secole întrege civilizație?

SPEAKER_01 9:21

Bine, e adevărat că lucru nu e neapărat cel mai potrivit exemplu, pentru că acolo sunt foarte multe opere de artă în primul rând, pe de altă parte este adevărat, așa acesta a fost principalul motiv invocat și de Marea Britanie și de partea care a fost reticentă la această lege din Franța, sunt motive de genul să aici în Belgia, unde sunt eu și în Olanda. Dar să știți că pe de altă parte există posibilități de substituire, adică până la urmă să nu uităm faptul că marea majoritatea colecțiilor a depozitelor muzeilor marilor, muzee ale lumii, și nu mai sunt pline de artefacte care nu pot fi expuse numai din motive de securitate, de integritate fizică a obiectului, dar multe și pentru că nu există spațiu pentru expunere, pentru că altele au fost mai importante. Ori gândiți-vă că o dată evacuate aceste bunuri care se află în spațiul de expunere pot fi locuite cu obiecte care se află în depozit și care să știți că multe dintre ele nu sunt mai puțin valoroase.

SPEAKER_00 10:16

Este această lege un gest reparatoriu sau are și o implicație politică? Este și o încercare a Franței de a se apropia, de a se reapropia de Africa?

SPEAKER_01 10:27

Bă, o încercare a Franței de a se apropia de Africa este un lucru evident și știm foarte bine conflictul recent dintre Algeria și Franța, unul destul de tăios și de contundent. Pe de altă parte, în interior, în interiorul Franției, nu cred că această lege a fost privită cu entuziasm și nu știu dacă îi va duce foarte mari beneficiul lui Macron, care este un personaj eminamente progresist, foarte apropiat valorilor acestea europene, al toleranței, al dreptății, justiției. Păi, să știți, Franța a armas destul de naționalistă, mai ales când e vorba de patrimoniul său, este ceva pentru care francezii și-ar sacrifica orice, este practic sufletul țării. Pe de altă parte, probabil că această lege s-a dat atât de repede pentru că vin vremul grele din punct de vedere politic pentru Franța. Nu știm care va fi configurația viitoare a Parlamentului. Am putea să o anticipăm și nu este neaparat în zona celor care iubesc instituțiile europene, așa încât mă aștept ca legea să fie chiar abrogată într-o eventualitate, în eventualitatea unei resetări a configurației parlamentului. Cred că este și motivul intuiesc, cred că este și motivul pentru care iată țările africane s-au grăbit imediat cum s-a dat legea în ianuarie să facă dosarele de revendicare. Sigur, a fost și așteptarea asta care m-a mobilizat în plus aceste țări, dar eu cred că este și teama de viitor. O lege, așa cum a fost dată, poate fi și abrogată.

SPEAKER_03 12:14

Cum fi separe discuția de până acum, luată-ne un comentariu și spune ne fărare asta. Dacă ti-a plăcut, distribute aceste viot ca să despere. Iar dacă preach, acordăm o evaluare.

SPEAKER_00 12:32

Fecca colonială i să fie presentată pe Părții Democratice Congo. Regresele sale cele mai profunde pentru rănile provocate în perioada colonială în Congo, actuala Republică Democratică Congo. Dragostean mă trăiești în Belgia de câțiva ani. Cum se raportează această țară în domeniul muzeografiei la trecutul său de putere colonială?

SPEAKER_01 13:01

Hohoho, în Belgia chiar a fost extrem de afurisită și de represivă din punctul asta de vedere, cred că a fost un dintre cele mai dure și mai predispuse către masacre, pentru că în Congo au fost mai puțin de 5 milioane de victime sub autoritatea regală belgiană. Deci acest act de reparație era mai mult decât necesar, poate chiar mai mult decât în Franța, dacă să facem o comparație. Lucrul acesta se simt, se simt pentru că sunt foarte multe discuții în spațiu public belgian și nu mă refer aici numai la problema muzeilor și a retrocedărilor care cred că se vor duce undeva, spre exemplu francesz în mai curând. Pe de altă parte este și o problemă de reabilitare morală a Belgei și acest lucru se resimte și în spațiu public în discursile politice și nu numai cele culturale. Pe de altă parte au existat deja niște încercări ale muzeelor franceze, aici mă gândesc că aici la Muzeul Centrafan din Tervurând, de aici, foarte aproape de mine, în Bruxelles, care chiar s-a resetat întregul concept expozițional. Acolo a făcut și un experiment interesant cu un profesor universitar curator din Burkina Faso, despre stereotipurile reprezentării populaților africane în imaginaru și muzeografia belgiană veche interbelică. Și acolo au fost foarte multe situații tționate, chiar în timpul vernisajului, ceea ce mă face să cred că în Belgia, deși se vorbește foarte mult despre asta, se scriu foarte multe cărți, arșopul acestui muzeu de care am promenit este plin de astfel de abordări și de astfel de articole și cărți. Exă încă o formă de rezistență pe care am țințit-o inclusiv pe propria piele, pentru că la acest vernisaj al expoziției, care, repet, a fost un experiment și la care au avut privilegiul să participe doar două serii de câte 50 de invitați, din care am făcut parte și eu, a existat un moment special foarte delicat și strânginitor, în care persoane de tată, netate, seniori, belgieni, au început să o țipe la modul cel mai clar și să urle, să protesteze că este o bătăie de joc împotriva Biei, că nu a exat așa ceva, că ce înseamnă prostiile astea pe care le vedem aici, cum permitem unui profesor universitar din Burkina Fasă să vină în țara noastră să să-și bată joc de cultura și de memoria noastră istorică, de sunt și astfel de momente și stau să vreau să cred că acele personaje care au protestat atunci spontan așa, de-a țărit în numai din loc, nu era nimic așteptat, nu sunt chiar niște personaje izolate. Există există reticență, există rezistență și cred că va fi o temă care va fi introdusă și în școli. De ce zic asta? Pentru că în contrapartidă există o comunitate, nu știu dacă e neapărat de intelectuali, dar o comunitate de oameni din Belgia care încearcă să dea o replică la noua istoriografie și noua literatură pro-colon de colonizare, prin o literatură replică care ce face? Explică drama belgienilor care, vezi doamne, au fost obligați să-și părăsească coloniile și să întoarcă în Belgia, în contextul în care majoritatea dintre ei au fost născuți, crescuți și adaptați acelor civilizații. Și ei sunt foarte revoltați că vorbim despre drama africanilor colonizați de belgien, dar nu vorbim despre drama belgienilor care au fost alungați din aceste colonii împotriva voinței lor și aflați acum în situația de a nu se simți neapăra belgien, sunt cumva suspendați între două identități, identitatea congoleză, de exemplu, și identitatea belgeană. Și iată ce fel de replică se dă în așa fel încât să creeze forme subtile de rezistență.

SPEAKER_03 17:10

Vedem același timp de reacții și în Franța, asimetric?

SPEAKER_01 17:15

În Franța nu am cunoaștere, pentru că n-am avut această. n-am putut să fiu martor unor astfel de evenimente, nu am văzut, în schimb, să transpară conflicte de genul ăsta în presa culturală, chiar nu am citit și am prețat că sunt destul de branșat la ea și la tot ce se întâmplă în jurul meu. Cred că, și repet, vor exista formele subțile de rezistență, mai ales din partea muzeografinilor pe aceste considerente de care am tot povestit. Și cred că în ciuda acestui cadru legal mult mai permisibil, nu va fi ușor, nu va fi ușoară retrocedarea și vom afla de tot felul de situații, mai aștept să apară proteste ale muzeografilor care în ciuda rezistenței și a argumentelor care sunt aduse științific obiectul XY nu trebuia să plece că, mă rog, a fost donați, sau, mă rog, de bună voie sau achiziționat de statul francez în ciuda acestui aspect, el s-a dus în Benin, în Algeria, adică vor fi cu siguranță astfel de situații. Dar până la urmă, până la urmă, cei mai important este că se simt o dominantă atât în spațiu francez, cât și în spațiu belgian, și chiar în spațiu holandezi, o dominantă spre curentul care consideră că totuși este o reparație istorică și un gest de decolonizare absolut normal, care trebuia făcut mai de mult și care este salutat, mai ales când este întâmpinat și preluat și interpretat și rezolvat inclusiv de muzee. Să știți că lucrurile în unele muzeau au mers până într-acolo încât se contestă inclusiv sau se contestă, se pune ceruș în cap apropo de însuși fondatorul muzeului. Și aici mă refer la Mauri Huix din Olanda, care a fost schiut în ființat de un nobil olandez, cu un mare colonizator, de altfel, un om care făcea coloniile, da? Și care iată, este inclusiv el interogat de propriul lustab, de propriul muzeu în contemporaneitate și cumva se transmite vizitatorilor faptul că, uite, ok, ești într-un muzeu care este fondat de un om care a făcut lucruri și mai puțin plăcute, reprobabile, dar în ciuda acestui aspect haideți să ne conciliem, să ne bucuurăm de muzeul ăsta, de achizițiile pe care le-a făcut, că nu a fost neapărat numai un om rău, a avut și lucruri bune, deci cumva, oamenii încep să discute sincer despre asta și deschis.

SPEAKER_03 19:49

În Franța legea vizează colecțiile publice, deci colecțiile din muzee, însă multe obiecte, multe artefacte coloniale susceptibile de a fi rătrudate se află la colecționari privați. Credeți că această lege ar putea să pună presiune și asupra lor, ar putea fi schimbată legea astfel încât să fie și ei poate forțați să restitute aceste bunuri?

SPEAKER_01 20:12

Atenție, din cât e știu scoaterea din domeniu public care se va pronunța prin decretul al Consiliului de Stat este valabil și pentru bunurile care aparțin persoanelor juridice publice din statele respective. Deci, cumva include și mediu privat. Deci mai mult decât mai mult decât statul în sine și de. Dar nu știu acum dacă nu știu dacă colecțiile private franceze, dar nu, cred că colecțiile private franceze nu pot face obiectul acestei legi dacă la asta vă referiți și am înțeles bine noastră. Dar în schimb, vesia bun este că legea face reparații morane pentru proprietarii privați din țele respective. Dar cu spațiu privat e mai delicat, pentru că totuși se respectă proprietatea privată, e foarte greu să intervie acolo, mulți dintre acești oameni care dețin colecții private, sunt niște mai importanți în spațiu public, inclusiv în mediu politic, e mai delicat. Dar nu știu, nu știu ce să spun. Nu știu acum și proporția și pomderea, nu e atât de mare. Să știți că în general, cred că 90% din aceste obiecte aparț în totuși Statului Francez în cazul nostru.

SPEAKER_03 21:28

Dar e o discuție etică interesantă, cred, dragos, până la urmă această discuție ar trebui să se axe mai mult pe datoria morală a statului de a restitui aceste obiecte considerate furate sau pe responsabilitatea, și eventual pe despăgubirea posetorilor actuali, privați ai acestor obiecte.

SPEAKER_01 21:50

Să știți că pe cei din Statele Africane nu prea interesează despăgubirile. Oricum de ciudat ne s-ar părea pentru că putem să ne gândim că sunt state măroc. Au probleme economice și orice infuzie de capital este binevenit. Nu, nu. Să știți că îi țin foarte mult la această argumentație unică.

SPEAKER_03 22:09

Eu întrebam aici, dragoșă, eu întrebam aici în eventualitatea în care un obiect se află în mâini private, la un posesor privat și este susceptibil să fie retrocedat dacă va trebui sau nu să fie despăgubit de către Stat, de către Franța, în speță.

SPEAKER_01 22:25

Nu văd cum ar putea să despăbească, statul francez niște bunuri deposedate și-a făcut în colecții private. Nu știu cum s-ar putea face asta.

SPEAKER_03 22:37

Și Germania trece printr-o discuție asemănătoare cu cele din Franța, Germania gestionează prin muzeile sale multe obiecte de artă confiscate de naziști în timpul celălă război mondial, raop cum se numește în germană acest concept, și pregătește o lege care să retrocedeze aceste obiecte. Cum funcționează acolo?

SPEAKER_01 23:04

Acolo, din păcate nu am acoperit cazul să înțeles, deci n-a putea să fiu un parner valid în discuția aceasta. Germania nu este acoperită de bine. În general, sursele nemțești nu sunt accesibile pentru că sunt într-o limbă pe care nu o cunosc. Și nici nu am observat, și să știți că este un lucru interesant totuși dacă vorbim de Germania. Se vorbește mai puțin despre această problemă în Germania decât se vorbește în Franța și în alte țări, apropo de această temă. Ea sigur este recurent, este europeană, este la modă, e aproape feșnă și se fac tot felul de discuții și de dezbateri. Chiar acum când vorbim, în momentul acesta, este o mare conferință de decolonizare în Bruxelles, ținută de Universitatea din Nutrecht. Dar în Germania nu prea sunt această discuție. În Germania nu prea am auzit de muzee care se discute despre asta, și în Germania în general nu am auzit despre muzeografi care să fie interesati să discute liber despre asta, cum fac colegii din aceste țări, unde se organizează seminarii. Eu, de exemplu, nu am văzut și nu am cunoștin despre un seminar sau o dezbatere în comunitatea muzeografă despre decolonizare în Germania. Nu am auzit. În schimb, în Franța, în Belgia, în celalte țări, inclusiv în Albia, care, oricum, nu va accepta vreodată cât sim trăim noi o astfel de lege, se vorbește foarte mult, se discute, se fac foarte multe seminari. Din Germania, eu personal nu am văzut așa un entuziasm în a se discuta în comunitatea muzeală despre asta.

SPEAKER_00 24:45

Chiar așa dragosnea, mă cum se raportează alte țări foste, puteri coloniale la aceste opere de arte artefacte aduse din colonie.

SPEAKER_01 24:54

Deci, vorbeam de exemplu britanic, eu l-am studiat în detaliu, și am observat că există o rezistență fantastică la retrocedări, dar în ciuda acestui aspect, angla am observat că face altceva. Tocmai pentru că este conștientă că are o bilă neagră în acest punct de vedere, încearcă să compenseze foarte mult prin organizarea a foarte multor expoziții în marele lor muzei econice din Londra, mai ales. Numai eu ținte că, într-un periplu de trei zile prin Londra, în anul trecut, am avut parte de expoziții de genul acesta aproape în fiecare mare muzeu londonez. De asemenea, sunt invitați foarte mulți artiști africani, unii sunt foarte la mod acum, în galerii de artă private, în muzee, pentru a-și expune viziunea lor de decolonizare, de reconsiderare, de revalorizare, de distrugerea prejudecăților apropo de cultura și arta africană. Deci cumva eu cred și așa simt că britanicii încearcă să compenseze această lipsă de disponibilitate în retrocedare prin evenimente sufocant de multe și din ce în ce mai consistente și mai complexe, care analizează subiectul din foarte multe perspective și de fiecare dată favorabile acestor artiști africani, culturi africane, sunt reconsiderați și integrați și se caută, inclusiv se achiziționează arta a unor artiști africani contemporani, se fac tot felul de analogii, chiar la galeria de portrete națională am văzut o expoziție cu portrete africane, cum am fost în viața mea, nu multe, am avut niște revelații, am descoperit niște artiști despre care haban aveam și totuși sunt istoric de alta la bază. Deci, cred că Anglia încearcă să-și rezolve problemele la asemenea fel, pentru că muzeografii și directorii de muzeu au spus foarte clar peste cadavrul nostru, pentru că realmente la noi ne golim muzeele.

SPEAKER_00 26:58

Dragos ne-a mulțumit care mult pentru interviu. Noi suntem de la Grecianu și puteți asculta timpul prezent și pe site-ul radioromâniacult.or precum și pe platformele de podcast pe Apple Pocest și Spotify. Cu bine pe curent!

SPEAKER_03 27:18

Timpul prezent este un toclă despre politică, societate și cultură. La Radiar România Cultural este apăsul de adresile. Lasă-l în comentariu și spune pe repreată. Peal.