Cătălin Gomboş: „Paradoxal, Iranul e într-o poziţie mult mai puternică decît înainte de război”

Iranul a lansat în această dimineaţă atacuri împotriva mai multor baze americane din Iordania şi din Golf, ca reacţie la loviturile americane din zona Strîmtorii Ormuz, care au fost lansate ca răspuns la doborîrea unui elicopter american. De asemenea, recent, Israelul a lovit capitala Libanului, Beirut, țintind gruparea Hezbollah, susținută de Iran. Iranul a rispostat, atacînd cu rachete Israelul care, la rîndul său, a lovit Iranul. A escaladat războiul din Orientul Mijlociu? Ce perspective sînt pentru încheierea unui acord de încetare a focului? Ce-şi doreşte în acest moment fiecare parte implicată în acest război: Statele Unite, Israelul şi Iranul? L-am întrebat pe jurnalistul Cătălin Gomboş, specializat în Orientul Mijlociu. Cătălin Gomboş este jurnalist la Radio România Actualităţi, redactor-şef al publicaţiei online „Veridica” şi a fost corespondent de război în Irak și Afganistan pentru Radio România. 

Putem vorbi despre o escaladare a războiului dintre Statele Unite şi Israel pe de-o parte şi Iran de cealaltă parte?
Cătălin Gomboş: „Nu neapărat. Este o escaladare, bineînțeles, pentru că am avut o perioadă de încetarea focului care a ținut niște săptămîni pe frontul iranian, nu și pe cel libanez. Deci da, este o ușoară escaladare în acest moment. Însă cred că deocamdată ceea ce se întîmplă e mai mult la nivel demonstrativ. Fiecare vrea să arate că nu este intimidat de adversari, că are niște cărți de jucat, dar vedem că pînă acum cele două mari escaladări, cea de azi noapte și cea de acum cîteva zile dintre Israel și Iran, s-au oprit relativ repede, după cîteva ore. La fel și incidentele anterioare, care au avut loc în Golful Persic, între Statele Unite și Iran au fost chestiuni punctuale, deci departe de ceea ce am văzut în perioada intensă a războiului, pînă pe 8 aprilie.”

Dar cum ar trebui să înțelegem aceste gesturi, aceste noi atacuri, tocmai în logica în care se caută soluții de pace, pînă la urmă?
Cătălin Gomboş: „Ca un semnal destul de prost. Pentru că arată siguranța tot mai mare pe care a căpătat-o regimul de la Teheran, un regim care, potrivit analiștilor, ar fi chiar ceva mai dur decît cel reprezentat de cei dinainte, asasinați în prima lună de război. Iranul știe că are niște cărți importante de joc, niște ași în mînecă, dacă folosim genul ăsta de limbaj, și că poate să meargă pe astfel de mici escaladări, fără să se teamă de o reluare a războiului. Din punct de vedere militar, Iranul este clar depășit de Statele Unite și de Israel. Asta nu înseamnă, însă, că Statele Unite și Israelul pot să și cîștige acest război, sau că pot să-l cîștige într-un timp relativ scurt și fără pierderi extrem de mari. Și nu mă refer acum la cele militare, pentru că pierderi militare mari cred că s-ar înregistra doar în cazul unor operațiuni terestre, care au fost excluse de la bun început, ci pierderi economice globale, pentru că toată lumea este afectată. Din păcate, din punctul meu de vedere, Donald Trump și Benjamin Netanyahu i-au dat Iranului un atu, pe care înainte doar spunea că îl are, iar acum îl folosește din plin. Este vorba de capacitatea de a bloca Strîmtoarea Ormuz, pe care iată că acum Teheranul o revendică. Ei spun: cine mai vrea de acum încolo să treacă prin Ormuz, trebuie să ne plătească taxe. Au capacitatea de a șantaja într-un fel economia globală. Deci Iranul, paradoxal, deși a suferit niște lovituri extrem de dure și a pierdut și conducerea, a avut și pierderi importante de echipament, este, din punctul meu de vedere, în acest moment într-o poziție mult, mult mai puternică decît era cu o zi înainte să înceapă războiul, cînd avea probleme destul de mari.” 

Ce ar trebui să conțină un aranjament de pace sau un armistițiu mai durabil, astfel încît toate părțile să fie mulțumite?
Cătălin Gomboş: „Pentru stabilitatea Orientului Mijlociu, clar trebuie să dispară cumva aceste miliții, pentru că ele destabilizează Irakul, unde au un control mult mai mare decît este acceptabil pentru multe dintre comunitățile irakiene, inclusiv pentru șiiți. Chiar dacă aceste miliții sînt șiite, sînt destul de brutale, sînt puternice economic și au monopolizat o bună parte din putere și din economie. În Liban la fel. Libanul, din cauza Hezbollahului, nu are stabilitate, vedem că tot timpul este în conflict cu Israelul, tot timpul este sub asalt. Nu mai vorbim de Yemen, unde războiul civil continuă. Deci acesta ar fi un prim pas, nu știu dacă se va putea face prea curînd. Altfel, fără o moderare a Iranului, nu văd cum în Orientul Mijlociu poate fi pace prea curînd. Şi asta înseamnă să renunțe, dar în mod serios, la pretențiile sale de a controla Ormuzul. Nu cred că vor renunța la programul balistic. Şi clar trebuie abandonată orice încercare de a produce o armă nucleară. Pentru că putem să vedem o cursă a înarmărilor nucleare în Orientul Mijlociu. Arabia Saudită a anunțat că, în caz că Iranul îşi va face armă nucleară, va face același lucru, este deja sub protecția Pakistanului, care are arme nucleare. Israelul nu recunoaște că are dar nici nu spune că n-are și e cam acceptat în mod unanim la nivel internațional că există un arsenal nuclear israelian. Cred că ultimul lucru pe care ni l-am dori în Orientul Mijlociu, care şi-aşa este instabil și aflat în conflict aproape continuu de opt decenii, este să vedem și o cursă a înarmării nucleare.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Transcript

SPEAKER_02 0:05

Timul prezent la Radiu România cultural. Cu Adela Greceanu și Matei Marti.

SPEAKER_03 0:29

Iranul a lansat în această dimineață atacuri împotriva mai multor bați americane din Jordania și din golf, ca reacție la loviturile americane din zona strimtorii ormuzi, care au fost lansate ca răspuns la doborârea unui elicopter american. De asemenea, recent, Israelul a lovit capitala libanului Beirut, tințind gruparea Hezbollah, susținută de Iran. Iranul a repostat, atacând Israelul, care la rândul său a lovit Iranul. Ai scalat războiul din Oentul Mișlociu, ce perspective sunt pentru încheerea unui acord de încetare a focului. Bine v-am găsit, noi suntem ade la Grecian.

SPEAKER_01 1:05

Mm-hmm.

SPEAKER_03 1:06

Și invitatul nostru este jurnalistul Cătălin Gomboș, specializat în Orientul Miclociu. Cătălin Gomboș este jurnalist la Radiu România Actualității, redactor șef al publicației online Veridică, și a fost corespondent de război în Irak și Afganistan. Bun venit la Radiu România Cultural.

SPEAKER_00 1:22

V-am găsit bună seara.

SPEAKER_03 1:24

Putem vorbi despre o escaladare a războiului dintre Statele Unite și Israel pe departe și Iran de cealaltă parte.

SPEAKER_00 1:31

Nu neapărat este o escaladare, bineînțeles, pentru că am avut o perioadă de încetarea focului care a ținut niște săptămâni pe frontul iranian, nu și pe cel libanez. Deci, este o ușara escaladare în acest moment. Însă cred că deocamdată ceea ce se întâmplă e mai mult la nivel demonstrativ. Fiecare vrea sa arate că nu este intimidată de adversar care niște cărți de jucat, dar vedem că până acum cele două mari escaladări, cea de azi noapte și cea de acum câteva zile dintre Israel și Iran, s-au oprit relativ repede după câteva ore. La fel și incidentele anterioare care au avut loc în golful Persic între Statele Unite și Iran. Au fost chestiuni punctuale deci departe de ceea ce am văzut în perioada intensă a războiului până pe 8 aprilie.

SPEAKER_02 2:35

Dar cum ar trebui să înțelegem aceste gesturi, acestei noi atacu tocmai în logica asta a căutătorilor soluți de pace până la urmă.

SPEAKER_00 2:43

Ca un semnal destul de prost cred eu ar trebui să le vedem, pentru că aceasta arată siguranța tot mai mare pe care a căpățat-o regimul de la Teheran, un regim care potrivit analystilor ar fi chiar și ceva mai dur decât cei care au fost înainte și au fost asasinați în prima lună de război, Iranul știe că are niște cărți importante de joc, niște așa în mânecă dacă folosim genul ăsta de limbaj. Și că poate să meargă pe astfel de mici escaladări fără să se teamă de o relare a războiului. În mod teoretic din punct de vedere militar, Iranul este clar depăș de Statele Unite și de Israel. Asta nu înseamnă însă că Statele Unite și Israelul pot să și câștige acest război sau pot să-l câștige într-un timp relativ scurt și fără pierderi extrem de mari și nu mă refer acum la cele militare, pentru că pierderi militare mari cred că s-ar înregistra doar în cazul unor operatiuni terestre care au fost excluse de la bun inceput, și pierderi economice globale, pentru că toată lumea este afectată. Din păcate, din punctul meu de vedere, Donald Trump și Benin Netanyahu i-au dat Iranului un atu pe care înainte doar spunea că îl are acum îl foloseste din plin este vorba de capacitatea de a bloca sântoarea ormuzi pe care iată că teheranul acum o revendică. Deci ii spun cine mai vrea acum încolo să treacă prin ormuz, trebuie să ne plătească taxele. Au capacitatea de a șantaja într-un fel, economia globală o capacitate care va rămâne, cred, o perioadă. Deci anul paradoxal deși a suferit niște lovituri extrem de dure și și-a pierdut și conducerea sau avut și pierderi importante de echipament, este din punctul meu de vedere în acest moment într-o poziție mult, mult mai puternică decât era cu zi înainte să înceapă războiul când avea probleme destul de mari.

SPEAKER_02 5:07

Apropo de pierdere, cum e văzut de că opinia publică din Statele Unite aleci gesticulația președintel lui Donald Trump și încercările de a rezolva acest conflict.

SPEAKER_00 5:17

Bine, nu știu pe cine mai surprinde Donald Trump cu declarațiile sale contradictorii cu anunțurile triunfătoare care nu sunt urmate de nimic. Citeam doar un titru, n-am reușit să intru în articol, dar o publicație a făcut un bilanț al momentelor în care Donald Trump a anunțat că un acord cu Iranul, un acord de pace este iminent. Cred că s-a întâmplat fără să fi citit acel articol, cred că s-a întâmplat de câteva zeci de ori, numai urmărind știrile și de câte ori s-a zis mâine, pă mâine o să semnăm, suntem pe punctul de a semna departe de a fi pe punctul de semna și rămân foarte multe probleme nerezvate în acest moment.

SPEAKER_03 6:04

Cătălin Comboș, care mai este relația dintre Donald Trump și Beniamin Netaniahu, există tensiuni între cei doi lideri?

SPEAKER_00 6:11

Din ce scrie presa internațională și din ce a confirmat și Donald Trump aproape direct, da, există tensiuni în acest moment. Se pare că a avut loc o convorbire telefonică confirmată de Donald Trump, în care acesta a folosit un limbaj extrem de dur și contundent la adresa premierului israelian. Pentru că, deci, clar, unul dintre motive este că Benjamin Netanyahu nu vrea în acest moment să pună capăt războiului. Este vorba în primul rând de cel din Liban, dar cred că nici ceea ce se întâmplă în Iran nu îi convine foarte tare liderul israelian, pentru că Iranul este obesia sa de câteva zeci de ani. Nu este de ieri de astăzi, el și-a dorit acest război alături de Statele Unite pentru a neutraliza ceea ce consideră că este cel mai mare pericol existențial la adresa Israelului. Și vedem că Iranul are capacitatea să lovească Israelul, cum nu a mai făcut niciun alt, poate de la războiul de Om Kipuri din 1973-1974 când a fost Israelul subpresiune. De atunci niciun alt stat nu a mai avut capacitatea de a prezenta o provocare și de a lansa atacuri masive asupra Israelului. Acercat să dăm puțin în 1991, dar atunci au fost câteva zeci de rachete scud, majoritatea dobură de prima generație de rachete Patriot. Deci sunt clar niște probleme. Dincolo de situația de acum din Libani, de ceea ce reproșează în acest moment direct Donald Trump lui Beniaminet s-ar putea să fie niște frustrări legate și de declanșarea războiului. Pentru că iar sunt numeroase relatări. Beniamin Tanyahu este cel care l-a convins pe Donald Trump să declaneze războiul în acest moment. E drept că se pare că nu a fost nicio opoziție foarte mare în cadrul administrației americane pentru că și cei care se opun acestei intervenții nu prea au curajul să îi spună în fața președintelui din o din relatările de presă. Dar s-ar putea să fie și această frustrare că a fost atras într-un război cu promisiune unei victorii rapide. Ne amint prima zi de război a ieșit triunfător și Donald Trump și Beniamin Ataniu. Le-au transmis mesaje iranienilor regimul o să pice într-o chestiune de ore zile, și Iranul nu o să mai fie o problemă. Ei iată că au trecut câteva luni de atunci și Iranul este în acest moment o problemă mai mare.

SPEAKER_02 9:11

Dar dincolo de temperamentul coleric sau exploziv al celor doi lideri. Obiectivele militare, obiectivele de război ale sua și ale Israelului sunt diferite în acest moment?

SPEAKER_00 9:22

Eu nu cred că americanii mai au obiective militare în acest moment. Și da, probabil că există anumite diferențe. Prioritatea Israelului o reprezintă în primul rând programul nuclear al Iranului. Și Donald Trump vorbește foarte mult de programul nuclear iranian. Și aici avem o problemă, pentru că din punctul meu de vedere s-a trecut de acea limită care era înainte de război. Când Iranul se apropiat tot mai mult de producerea unei bombe nucleare, dar tot așa era ca un nasă în mână să fie capabil să o facă într-o lună, în două și timpul ăsta se scurta tot mai mult.

SPEAKER_02 10:10

Între timp de la Donald Trump însuși că acele depozite de urani îmbogățite au fost obliterate. Era cuvântul folosit atunci de Donald Trump.

SPEAKER_00 10:18

A fost îngropat uranul respectiv, dar ce s-a schimbat atunci până acum este că Iul cine este la conducere în Iran și sunt radicali, a ripadură este la conducere în Iran. Știe că sunt deja ținte. A fost trecut acel prag în care conducerea iraniană a fost lichidată, în care Iranul a fost atacată direct. Asta ar fi fost se pare, filozofia lui Alihamenei să arate că este capabil în caz că se întâmplă ceva, Iranul să producă rapidă o armă nucleare. Nu văd în acest moment sau dacă continuă războiul, ce ar împiedica să facă acest lucru, dincolo, bineînțeles, de posibilitatea propriu-ziță fizică. Trebuie să aibă capacitatea de a accesa. Nu doar uranul respectiv îmbogățit, care oricum este la 60% deci până la 90% mai e ceva. Și și toate instalațiile care sunt sub rachetele subțintă avioanelor și a rachetelor americane și israeliene, dar altfel, pragul critic a fost trecut din punctul de vedere al iranienilor. Deci, ăsta ar fi un obiectiv pe care îl are Israelul și pe care l-au asumat și americani. Un alt obiectiv este eliminarea capacității balistice. Și acesta ar trebui să fie comun. Poate din motive diferite, pentru Israel s-a văzut clar că este o amenințare existențială și în partea doua război am văzut și ca aceste rachete au capacitatea să treacă de apărarea israeliană, atât prin tipul de focoase pe care luau acele, capete de rachetă cu multiple focoase care păcălesc cumva apărarea antieriană, cât și prin numărul efectiv de rachete care poate cople și nu există o apărare antieriană suficient de puternică să doboare tot ce trimiți către ea dacă trimiți foarte mult. Deci aceasta este amenințare directă pentru Israel și pentru americani este vorba mai degrabă de interesele lor de a-și proteja aliiații. Dar aici este vorba nu doar de Israel, ci și de aliiații din golf, care aliți știu foarte bine, stau pe, se vede acum ce se întâmplă, stau pe petrol, deci avem potențial unei crize economice mult mai mari decât este în prezent. Plus că și americanii această folosire intensă de rachete de către Teheran. Pe americanii costă, dar asta și vor să pună capăt războiului. Ii costă foarte multe arme extrem de performante, care sunt greu de produs. Ia timp, ia expertiză, nu există fabricile și experiența și mâna de lucru ca să mărească producția în acest moment. Și în ultimul rând este nevoie de inclusiv de componente speciale, de acele metale rare pe care cine le controlează, le controlează China. Nu mai vorbim de faptul că orice rachetă folosită de americani din arsenalul lor pentru a apăra această regiune de arsenalul balistic al Iranului. Este o rachetă în minus în cazul unei eventuale confruntări sau eventuale crize cu China, pentru Taiwan de exemplu, sau pentru alții aliți americani. Acest program balistic este și pentru americani din acest punct de vedere o problemă, dar iată că nu se mai vorbește de el acum, se vorbește doar de cel nuclear. În sfârșit de-a treia problemă pentru. În primul rând pentru Israel este aceasta, poate mai puțin pentru americani pentru că s-au mai retras din unele țări din zonă, o reprezintă forțele proxii ale Iranului. Avem în primul rând Hezbollahul care atacă este acum în război cu Israelul, dar nu e vorba doar de Hezbollah. Este vorba și de milițiile șite irakiene, este vorba și de miliția Huzi care la fel nu doar că a lansat atacuri directe împotriva Israelului, ci are și capacitatea de a pertba dacă nu chiar de a bloca traficul prin strântoarea Babel Manfel de la Marea Roșie care duce către principalul port israelian cel de la Elat. Deci, aceste ar fi obiective comune, dar din rațiuni diferite.

SPEAKER_02 14:49

După uciderea lui Ali Hamenei și a altor oficiali de rang înalt de la Teheran, cine conduce acum Iranul? Cu cine negociază americanii?

SPEAKER_00 14:59

Nu se știe foarte bine acest lucru. Oficial este moctaba Hamenei. De fapt se pare că sunt gărrile revoluționare care sunt aripa radicală a regimului. Sunt extrem de puternice, sunt interesate pentru ele este o problemă de supraviețuire pentru că sunt legate de toate excesele pe care le-a făcut acest regim pe de o parte. În al doilea rând sunt puternic, ideologizate, în al treilea rând sunt extrem de interesate, economic să rămână la putere. O mare parte din economia Iranului este controlată de gărzile revoluționare prin firmele lor. Iar ei sunt cei care trac sporile acum de altfel o cestaba Henei ne amint de când s-a pus problema alegerii unui succesor al tatălui său. Este preferatul gârilor revoluționare. Starea în care se află el este însă o necunoscută se știe că a fost rănit atunci când tatăl său când Ali Hamen a fost ucis. Dar cred că nimeni nu știe exact dacă chiar el ia deciziile sau este încă pe un pat de spital inconștient sau semiconștient, și sunt niște băieți acolo care zică datul în comunicat.

SPEAKER_02 16:24

Bun, că tot lângă totuși. Este în stare moștaba Henei sau cei care conduc în acest moment guvernul de tranziție de la Teheran să controleze întreg teritoriul și mai ales să controleze toate unitățile militare și mai ales milițiile iraniene?

SPEAKER_00 16:40

Pea să fac cărțile revoluționare. De asta există aceste cărți revoluționare ca să controleze teritoriul și să prevină posibilitatea unei eventuale revolte. Știm că ultima revoltă care a avut loc chiar la începutul anului, cea care le-a dat motive de optimism privind în final o prăbușire rapidă a regimului lui Donald Trump și lui Benjamin Netanyahu. Am văzut că au lucrat foarte eficient în această reprimare, sunt prezenți peste tot. Este un aparat de securitate internă și de teroare extrem de bine pus la punct. Ar mai rămâne armata care oricum este mai puțin performant, să zicem, mai puțin pregătită, mai prost echipată decât gărzile revoluționare, dar chiar și în cadrul armatei au fost numiți din timp în funcții de conducere o grămadă de foști membri ai gărzilor revoluționare, deci care sunt legați tot de regim. În ceea ce privește controlul întregului teritoriu, în pregătirile pe care le-au făcut pentru acest război, se pare că au luat în calcul iranienii inclusiv posibilitatea unor lovituri de decapitare, astfel încât diferitele unități militare știu ce au de făcut și pot acționa și independent. Nu mai avem o structură neapărat orizontală, ci este una pe verticală. Sunt și liderii acolo, dar războiul poate continua și fără ordine date de sus.

SPEAKER_03 18:20

Și care sunt perspectivele în aceste condiții pentru regimul de la Teheran?

SPEAKER_00 18:26

În acest moment, regimul de la Teheran o duce cred că mai bine decât înainte de război, pentru că în funcție de cum mergă negocierile, s-ar putea să obțină ceea ce ar putea fi prezentat drept o victorie remarcabilă și dintr-un punct de vedere chiar ar fi o victorie. Deci ne gândim ar fi strâmtoarea ormuză pe care au arătat acum că pot să o închidă după voia inimii. Asta e indiferent de ce se va negocia. Chi dacă renunță Iranul la un moment dat în cadrul negocierilor la pretențiile sale de a impune taxe pentru trecerea prin strâmtoarea ormuzi, clar un semnal a fost dat. Deci este pe de o parte asta, pe de altă parte, dacă războiul se încheie și facă niște concesii atât americanii, cât și israelienii, va fi prezentat ca o victorie militară. Se va spune că au făcut acest că au fost forțați să facă aceste concesii, ceea ce este într-o oarecare măsură adevărat. Pentru că ne amintim la început vreau răsturnarea războiului. Și dacă reușesc și să dea lovitura să fie ridicate sancțiunile și desghețate toate acele fonduri de 10 de miliarde de dolari care există în exterior, atunci se poate mișca regimul destul de repede și pe reconstrucție, și să-și revină din criza economică. Marea problemă a regimului în ultimii 10 ani, să spunem, ne uităm la valurile de proteste care au fost. Majoritatea valurilor de proteste au avut cauze economice. Iranul trece printr-o criză economică serioasă de mulți ani din cauza acestor sancțiuni, inclusiv protestele care au fost reprimate în ianuarie au izburnit tot din cauze economice, în bazarul din Teheran, care era apropo un bastion al regimului, este cel care a ajutat. I-a ajutat pe ATOLA să ajungă la putere în 1979 toți necustorii de acolo au dat bani să susțină revoluția. De data asta, primele proteste au pornit acolo.

SPEAKER_03 20:40

Dar ce se va întâmpla cu societatea iraniană, care sunt perspectivele pentru oamenii de rând de acolo?

SPEAKER_00 20:47

Perspectivele sunt destul de sumbre. Vedem că regimul este dispus să meargă foarte departe pentru a rămâne la putere. Acum nu se știe tocmai din cauza blocării internetului și a informațiilor, nu se știe exact ce s-a întâmplat în ianuarie, dar se vorbește de zeci. De tras cu arme automate în mulțime în carne vie. Ori dacă nu a fost atunci o revoltă. Nu știm când va fi adevărat, și fostul regim al țarului, al țarului al șahului. Am zis țară, de fapt, așa s-a întâmplat și în Rusia în 1917, au fost valuri de reprimare până când armata s-a săturat să tragă și atunci a prăbușit regimul cu mii de morți pe străzile orașelor în 1979. Un astfel de scenariu este posibil în continuare și în Irand, dar cred că nu într-un moment în care regimul se simte extrem de sigur pe el, în care poate să vândă o victorie, în care poate să aducă și niște bani. Trebuie să ne gândim și la obosearea oamenilor, și la frica oamenilor, și moralul lor este extrem cred de demoralizant ca după reprimarea protestelor, să câștige Ayatolahi și un război. Dacă îl vor câștiga. Deocamdată nu este tranșat foarte clar ce se va întâmpla dar din punctul meu de vedere în acest moment regimul e în avantaj.

SPEAKER_02 22:23

Cătulin Gomorș, pe finalul discuției noastre ce ar trebui să conține un aranjament de pace sau un armistițiu mai durabil, astfel încât toate părțile să fie mulțumite. Există vreo formulă magică aici?

SPEAKER_00 22:35

Nu știu dacă există o formulă magică. Pentru stabilitatea orientului mijlociu, clar trebuie să dispară cumva aceste miliții, pentru că ele destabilizează Iracul, unde au un control mult mai mare decât ar fi acceptabil pentru multe, decât este acceptabil pentru multe din comunitățile irakiene, inclusiv pentru siți. Chi dacă aceste miriții sunt șiite, sunt destul de brutale, sunt puternice economic. Și au monopolizat o bună parte din putere și din economie. În liban, la fel, libanul din cauza Hezbolacului nu are acea stabilitate. Vedem, este tot timpul în conflict cu Israelul, tot timpul este sub asalt. Nu mai vorbim de yemeniul de război civil. Aceasta ar fi un prim pas. Nu știu dacă se va putea face prea curând. Altfel, fără moderare a Iranului. Eu nu văd cum în Orientul mijloviu poate fi pace prea curând. Asta înseamnă să renunțe și la, dar în mod serios la pretențiile sale de a controla ormuzul. Nu cred că vor renunța la programul balistic și clar trebuie abandonat orice încercare de a produce o armă nucleară. Pentru că putem să vedem o cursa în armărilor nucleare în Orientul Mijociu. Arabia Saudită a anunțat că în caz că Iranul îți va face armă nucleară va face același lucru. Este deja sub protecția Pakistanului care are arme nucleare. Israelul nu recunoaște că are, dar nici nu spune că n-are, și e cam acceptat în mod unanim la nivel internațional că există un arsenal nuclear israelian. Cred că acesta este ultimul lucru pe care ni l-am dori, un orient mijlociu care este șașa, instabil și aflat în conflictă aproape continuu de 8 decenii. Să vedem și o cursa înarmării nucleare.

SPEAKER_03 24:39

Cătălin Gomboș mulțumim tare mult pentru analiză și explicații. Noi suntem a de la Grecianu. Puteți asculta timpul prezent și pe site-ul radioromaniacultural.ru precum și pe platformele de podcast pe Apple Poct și Spotify. Cu bine pe curând!

SPEAKER_02 25:03

De luni până vineri la Radiar România Cultural. Cum ți-a apărut episodul de azi? Lasă-n un comentariu si spune parerea ta. Ne poți urmări și pe Facebook. Cută pagina timpul prezent.