Tăcerea fricii și glasul învierii !

- Frica de moarte nu este doar despre sfârșitul vieții, ci despre toate lucrurile din noi pe care ne temem să le pierdem.

- Psihologia ne arată că trăim adesea defensiv, încercând să evităm „micile morți” ale vieții — eșecul, respingerea, pierderea controlului.

- Biblia merge mai departe și spune că această frică ne poate ține într-o robie invizibilă întreaga viață.

- Dar mesajul învierii schimbă totul: moartea nu mai este finalul, iar frica nu mai are ultimul cuvânt.

- În acest episod descoperim cum, prin Hristos, nu doar înțelegem frica… ci putem trăi eliberați de puterea ei.

Transcript

SPEAKER_01 0:00

Vă salut, dragi prieteni de pretutindeni. Suntică Bâla și din nou vă spun bunit la podcastul acesta pe care îl administrez cu episoade din când în când episoade care leam pe inimă sau pur și simplu simt că e timpul să postez. Astăzi pentru că aici în America s-a sărbătorit deja, sărbătoarea morții și învii Dnului Isus, iar mâine urmează să se sărbătoriască în România, aș dori să împărtășesc un mesaj despre acest eveniment. Și dacă vreți să porneți de la un titlu, nu întotdea-mi place, dar e bine uneori să pornim de la o bază, de la un titlu, aș spune între frică și înviere sau drumul inimii spre libertate. Cum a ajuns să se realizeze tăcerea fricii, care e frica de moarte spune în psihologie, dar și în Biblie, pentru că în evrei, capitolul 2, versetul 15, spune că Hristos a venit să îi zbăvească pe toți ce aceea care prin frica morții erau supuși robie toată viața lor. Deci frica de moarte este rădăcina tuturor fricilor. Despre asta vreau să vorbesc și despre glasul învierii. Aici în California, dar timp să cred că nu numai aici, ci în toată lumea, în toate statele și pe întreg pământul, dar în mod deosebit observ acum prinde aici că între munții care se ridică spre cer, munții în alți de care am vorbit puțin în alte episoade și liniștea care uneori apasă mai mult decât zgomotul, am observat ceva și observăm cu toții pretutine în lume. Că oamenii nu se tem doar de ce li se întâmplă, ci se tem de ce ar putea pierde. Și dacă s-ap mai adânc descoperi că în spatele tuturor fricilor, este una singură cum am amintit deja, frica de moarte. Nu doar moarte fizică, ci moartea visurilor, a identității, a controlului. Și aceasta este uneori paralizantă, naștea anxietăți și ține oamenii în tensiune și în disperare. Dar Hristos a venit, binecuvântat să fie numele Lui, a venit să rezolve și această frică fundamentală sau bazică sau care este rădăcina tuturor fricilor, frica de moarte. Zdrobind-o prin însuși moartea. Dar haideți să parcurgem așa câteva împreună, câteva gânduri să mergem prin perspectivele acestea, scripturale, cum Hristos a zdrobit moartea și frica morții. Așa cum am citit și puteți să citiți și alte variante de traducere al Biblei. Scriptura ne spune că prin frica de moarte erau supuși oamenii robiei toată viața lor. Asta este realitatea omului fără revelație spirituală, fără perspectivă spirituală. Și asta o poți primi numai când te naști din nou. Nu ești liber, ci ești condus din umbră de o frică tăcută. Frica de moarte nu strigă, nu urlă, nu face baubau în fața ta. Ci așoptește, se ascunde în control, presății totul sub control, în perfecționism, totul să fie la locul lor și reproșabil, în anxietate, se trezesc oamenii, uneori în timpul nopții și sunt plinși de anxietate, de angioasă, de stări inexplicabile. În spate și în adâncul lor în rădăcină este frica de moarte sau chiar nevoia de validare. Și aceasta e o șaptă a fricii de moarte. Și omul începe să trăiască nu ca să trăiască, ci să evite să piardă. Omul începe să trăiască, vag, vad, înceață să evite să piardă și se luptă cu umbrele. Dar aici în acest fond sau pe acest fond, ne bucurăm că Hrist aduce mesajul care a schimbat istoria, a viruit frica morții, a iuit moartea cu moartea pe moarte cărcând. Biserica nu spune și Biblia nu transmite mesajul doar că Hristos a murit, ci ne spune ceva mult mai relevant sau mai îmbucură, mai profund. Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând. Asta nu este o poezie sau teologie sau orice altceva, ci este ceva viu, un mesaj viu. Moartea, care încălzi, este arma supremă a fricii, a fost zdrobită prin propria ei folosire. Deavul a folosit moartea ca să înrobească omul, să-l țină rob toată viața. Amenințarea morții și tot ce am amintit și tot ce cuprinde această frică de moarte, însă Hristos a folosit moartea ca să elibereze omul. Nu este interesant? Hai să vedem cum a făcut acest lucru. Dar înainte de asta, dați-mi voie să aduc așa foarte scurt o perspectivă teologică, biblică, ce este moartea. Moartea este o persoană, spune Biblia. Moartea și locuința morților urmau, da scrie în apocalipsa asta. Sau moartea este în același știu și un domeniu, spiritual, în tărm dincolo de cel fizic. Moartea este și o stare, este moarte fizică, este moarte biologică, moarte spirituală, moarte eternă. Deci moartea va fi ultimul dușman al omenirii care va fi distrus, spune Biblia. Nu putem să nu vorbim despre moarte, nu putem să evităm subiectul acesta, pentru că dacă copilul, când i tânăr nu se gândește la copilul, mă refer copil mic. Dar nimeni dace un adolescent începu să-și pună probleme existențiale, să se gândească la ele, intră în ecuație moartea, iar după 30 de ani, 35 de ani, pentru unii mai repede, pentru un anii mai târziu, moartea intre în coația vieții și trebuie considerată. Numai că fără revelație, moartea este privită groasnic, transmite frică, transmite o stare de anxietate, pentru că, bineînțeles, moartea nu poți să o privești doar prin lentilele teoretice, într-o zi ne vom confrunta cu moartea, fiecare dintre noi. Dar înainte ca să ne confruntăm cu moartea biologică, ne vom confrunta și este bine să ne confruntăm cu alte alte feluri de morți sau de renunțare sau de transcedere dintr-o stare în alta. O să vorbesc ceva despre asta în curând. Pentru că eu cred că este la fel de important să aduc o perspectivă psihologică existențială asupra fricii de moarte. De exemplu, sunt foarte mulți psihologii care precum și Erwine Iom în psihologia existențială, el arată că frica fundamentală nu este de eșec de respingere sau de pierdere, ci de anihilare, adică nu în existență, tocmai de aceia. Pentru că nu știu să o rezolve, permit să spun asta, fără am intenția să junesc confesiunea sămbătarei sau mormonii sau știu eu, alte marturile hova, dar ei consideră moartea doar o anihilare, nonexistență. Nu consideră că moartea cu prinde, cum am spus, și un domeniu, adică este nu numai o persoană, o entitate spirituală, este și un domeniu, este și o stare, dar nu de înihilare doar non-existențială, ci într-o altă formă. Dar asta este legată puțin de învira morții și judecată a veșnică în altă doctrine. Însă Irvine de Alom spune că toate celalte frici sunt derivații din această frică care stă la baza tuturor fricilor și anume frica de moarte. Este frica de respingere, voi fi abandonată sau voi trăi în singurătate. Asta duce spre o moarte simbolică. Deci tot moartea este în centru sau frica de boală. Atunci când cineva are un diagnostic crunt sau nu neaparat, am observat cu diagnostic ușor tratabil, boala respectivă, dar deja se gândea la apropierea morții sau frica de pierdere, pierderea identității, o parte din mine moare, o parte din mine și începul cu încetul întreaga ființă și așa mai departe. Cu alte cuvinte, moartea este pierderea absolută a controlului și a existenței. Dar din perspectivă neurologică, creierul este programat pentru supraviețuire. Sistemul precum amigdala, care dă răspunsul acesta fight or flight, sunt activate ori decât eu ori percep amenințare. Dar creierul nu face diferența între pericol fizic real și pericol emoțional sau social, de aceea o critică poate activa aceeași teamă ca un pericol fizic. O critică, o acuzare pe nedrept. Sau altceva semănător, anxietatea socială poate avea rădăcină în instinctul de supraviețuire. Deci, așa rezumând, frica de moarte este considerată una dintre cele patru ansietăți fundamentale pe care le are omul. Deci, încă o dată, moartea însă lipsa sensului vieții a existenței, izolarea, a fi izolat de la detenție până la izolarea socială și așa. Sau libertatea, responsabilitatea. Nu putem elimina conștientizarea morții. Ea este acolo în noi, în tipărit în mintea noastră, în conștiința noastră. Dar ce putem face este că noi putem schimba relația noastră cu moartea. Să o privim diferit, să o percepem diferit, corect, biblic. Eu, de exemplu, părseam la cine recent că asta mai mărturisit și în alte ocazi și predici de-a lungă anilor. În anii am fost ordinat ca și păstor în 1991 și până în 1997, 1998, predicam la diferite ocazia de înmormântare, mesaje ale învierii, mesaje despre biruința asupra morții, despre mesaje pozitive sau pline de credință și speranță, spuneam, și așa și erau, numai că mărtuisesc că aveam o frică de moarte cruntă. Veneam acasă de la mort mântor și seara respectivă sau primele seri, auzeam un scârți și tu eu prin pod sau prin atunci allocuam în apartament, mi se părea că au ceva undeva, o mișcare, eram groasne și teribil de fricos. Sună amuzant, însă, asta aceasta a fost realitatea. Și am zit să nu se poate să trăiesc așa. Nu pot să predic oameni speranță, credință, înbiuința asupra morții și în înviere, și eu însă să fiu dominat de frica de moarte. Așa că am luat din rei 6 cele șase doctrine de bază, care le știți foarte bine, adevărul începătoare, care le-am făcut ulterior cu cei care s-au botezat în apă, și anume, cele șase sunt următoarele, sunt credința în Dumnezeu, pocuința de faptele moarte, botezurile învățura despre botezuri, învățura despre punerea mâinilor, învierea morților și judecata veșnica. Deci 4 privesc pământul acesta și învierea morților și judecata veșnic, privesc viața de dincolo de mormânt. Recunosc că au fost câteva săptămâni în care m-am confruntat, am luat bou de coarne, cum se zice, m-am confruntat și la nivel psihic și spiritual, și în sufletul meu de ce am coborât până acolo încât am fost face-to-face cu moartea, cu provocarea, cu ce se poate întâmpla, cu ce spune Biblia despre moarte, ce știu despre moarte. M-au trecut fior reci, fior de fiervințeală, tot specul acesta dacă vreți. L-am simțit prin emoțiile mele, dar pe baza învățături biblice despre, nu iau acum doctrina despre moarte și învirea morților, dar am asimilat-o, mi-am permis și mi-am luat curajul ca prin Duhului Dumnezeu să fiu dus față în față cu aceste realități spirituale. Că noi putem, noi suntem și ființe spirituale, nu numai biologice, și ce s-a întâmplat? Frica a dispărut. Am putut să fiu liber de această frică și să trăiesc cu adevărat o libertate, să predic fără niciun pic de frică. Apoi nu s-a întâmplat peste noaptea. Au fost săptămâni întregi, în care am trecut prin aceste stări soțial mea știe foarte bine copiii mei erau mici atunci. Și dar am înfrânt, am învins această frică de moarte, pentru că n-am vrut să trăiesc într-o viață duplicitare, nu duplicitare, dar o viață ipocrită, să predic una și să trăiesc alta. Și vă spun a fost eliberator. Eliberator. Și odată cu dispariția fricii de moarte, adică să o înțeleg într-un context biblic, spiritual, corect, revelator, ca revelație spirituală, scripturală, vă spun am început să trăc o viață nouă, viață schimbată, o viață o altă, altfel văd lucrurile, altfeleni, altfel mă văd pe mine, altfel văd pericolele eventuale care pot să ducă la moarte sau amenințări sau știu ce vor fi în lumea asta în viitor. Pentru că am învărțiat acest concept cunoscând-și cu ajutor lui Dumnezeu și această frică a dispărut. Slavă lui Dumnezeu. Eu văd că și în consilerea pastorală, văd acest mecanism psihologic al fricii, frica de moarte produce două reacții majore în oameni nu vorbesc despre moarte, nu vor să vorbească în sub nicio formă. Sau oamenii se agață de un control exagerat de celelalte persoane din familia lor sau de cei dragi sau de lucruri sau de proprietăți sau de valori. Problema care este acolo este evitarea întotdeauna când eviți, ori prin control, ori prin a nu vorbi, ori fuci de disconfortul acesta. Întotdeauna felul acesta de evitare crește anxietate pe termen lung. Pe moment poate să rezolvă ceva foarte, foarte vag, dar pe termen lung crește, crește anxietatea și în loc să rezolvi problema se adâncește. Este și o anxietate cronică când gândure devină obsesive despre moarte, boală, pericole, o hipervigelență, se spală pe mâine, îl vezi că este atât de atent la copil, la el însuși sau la ea însuși, care sunt super protectivi, hipervigilenți, intră în atacuri de panică și asta nu este altceva decât o anxietate cronică în care omul dacă continuă să trăiască așa, stresează pe cei din jur și stică relațiile. Pentru că creierul în starea aceasta de alertă interpretează viața ca o amenințare continuă. Totul este o amenințare. Dacă te duci în mașină, poți să te accidentezi, dacă zbor cu avionul, poți să mori, că se poate întâmpla un accident aviatic. Și toate scenarele posibile se desfășoară datorită acestei acestor gânduri obesive. Vedeți? Și atunci te întrebi, cum să depățești frica de moarte? O depășim, dragilor, nu prin negare, nu prin fugă, nu prin evitarea discuției, nu, ci prin transformarea modului în care o procesăm, modul în care o înțelegem, modul în care o integrăm în experiența noastră existențială în viața noastră, a face parte din viața. În primul rând, trebuie să o acceptăm în mod conștient. În terapile moderne precum acceptance and commitment therapy, dar nu vreau să dezvolt asta. Ești învățat să nu lupți cu gândul morții, să-l accepți ca realitate inevitabilă ca parte din viață. Este foarte interesant că este așa un paradox pe care poate mulți deja constatați,-l cunoașteți, că ceea ce accepți își pierde puterea de a te domina, de a te speria, de a te controla. Pur și simplu accepți. Eu, mai zic, în conciliere îmbrășiază, însă nu în sensul că îmbrățișezi, ci cu accepți că n-ai ce face, ci o vezi ca o realitate inevitabilă, nu te lupți cu gândul morții, și își pierde puterea de a te domina. O altă metodă ar putea să fie expunere controlată. Și în engleză spune exposure. Deci, pentru că treptată, gradată, este întâlnit în special în terapia cognitiv comportamentală, te apropi treptat de ideea de moarte sau de altce de care ți este frică sau cu care aișor o problemă. Deci te apropi dreptat de ideea de moarte, o verbalizezi, participi în mormânțări, particip în evită. Toată viața e numeri la mormânțări, dar apropindu-te, Biblia spune de exemplu, pentru că aminte zice, mai bine într-o casă de jale decât într-un loc de bucuri asta. Asta nu înseamnă că trebuie să fii la evenimente de celebrare important în viața prietenilor sau familiei, dar zice, într-o casă de jale, o mășa duce aminte că este trecător și în ce tu în cetulț pui la inima aceste lucruri. Deci, Biblia e un manual fantastic. Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, de sigur, însă este și un manual extraordinar de ghidare, de îndrumare, chiar pentru diferite terapii, nu vă sperează de cum de terapii, terapei este de fapt vindecare. Te apropi, o verbalizezi, o contempli fără evitare și când ai ocazia a duci discuții sincere despre moarte, reflecția asupra finitudini, limitei vieții, unii și au sfârșit viața mai devreme, mai târziu. Important cu cine duci aceste discuții, pentru că sunt unii care două săptămâni au trecut de când am discutat. Doamne, cu ce frică, cu ce anțietate spunea despre anumite lucruri care li s-au întâmplat, și au băcat frica în ceilalți care ascultau la masă în forma asta, ci unii care discuți scrie proprii tale temer jos, țin minte, când pregăteam pentru masterat în psihologie, am avut la un moment dat scris un testament, să spunem testamentul, Păi dacă nu suntem bătrâni, nu suntem, nu era vorba de asta, era vorba tocmai, un exercițiu sau mijloc prin care să învingi frica de moarte și. Ea încearcă și tu, cel care m-ascult, să încearcă să faci o scrisoare nu neapărat un testament pe ce leși și la cine lești, nu despre asta este vorba. Și nu despre asta am lucrat atunci în preouda aceea la acele seminarii, ci despre moștenirea sufletească, spirituală, care o lași cuvinte de rămas bun celor care, și automată celor care rămân după timp și automat e transpui într-o realitate prin care oricum vei trece, dar o anticipezi și îți dai seama că ești trecător și îți pui la inima aceste lucruri și ești mai găduitor, mai iubitor, mai apreciativ, mai mulțumitor la adresat tuturor celor din jurul tău și mai ales celor din familie și mai recunoscător. Efectele sunt mult mai complexe și mai frumoase. Sau în vingem, moartea, fricat de moarte și prin reconstrucția sensului. De exemplu, Victor Frankl spune în teoria sa, omul poate nu, omul nu poate trăi fără sens. Nu poate trăi fără sens. A descoperit în lagările de concentrare, fost un evreu, a fost acolo prins pentru mulți ani. A descoperit trei sensuri ale veții, dar nu vorbesc cum despre ele. Omul în căutarea sensului vieții este o carte scrisă de el. Deci zice, el zice așa, omul nu poate trăi fără sens, dar poate trăi cu aproape orice suferință dacă are sens. Și el a găsit și în suferințele, să pașansuri la užviți. În lucruri care apare nu au niciun sens, au găsit un sens, de exemplu, un sens în muncă. Una nu le place și este și o oricalism, adică lucrez peste măsură, dar sunt unii care nu le place deloc munca, deși Biblia spune că comora de prețul a unui om este munca și suspune tatăl meu muncește și eu muncesc de asemenea. Până acum, dar în muncă se poate descoperi un sens. Și chiar dacă suferi, și chiar dacă. Deci, repet și spunea Victor Franklin, omul nu poate trăi fără sens, dar poate trăi cu aproape orice suferință dacă are sens. Deci, moartea devine ceea ce dă valoare timpului. Limitele dau intensitatea vieții. Fără moarte viața ar deveni banală, credeți-mă. Și eu bine cuvântare la urma urmei moartea pentru că datorită căderii omului. Omul ar fi fost într-o stare de degradare continuă fără să moară, fără să nefinită sau infinită, și fără să fârșită acest proces al durerii, așa că și paver spune că un lucru bun ne-a dus moartea. Într-un fel da, nu intrăm pe zona filozofiei și a teologiei acum. Dar vreau să spun ceva că moartea este și o moarte simbolică în ce privește chiar aspectul creșterii personale, dezvoltării. De exemplu, psihologic, maturizarea implică multe morți, moartea identității vechi, moartea controlului total, da nu vreau să am niciun control, lăs totul din mână, lăs mâna Domnului, cum se spune, sau cum trebuie să spunem, sau moartea imaginii ideale despre sine. Cine sunt eu, nu știu ce important sunt, mai sunt nimeni nimeni, nimeni în drum, cum spunea cineva. Pur și simplu lăsăm să plece să moară aceste lucruri dacă vreți să le luați ca moarte simbolică, cum am menționat. Cine învață să accepte aceste morți, aceste pierderi, nu mai este paralizat de moartea reală, pentru că n-ai nimic de pierdut. De fapt prin moarte și acum întorc pe o excedență pozitivă. Prin frica de moarte începe de fapt să prinvingerea fricii de moarte și prin moarte încep cu adevărat să trăiești. Începi să vezi viața altfel. Frica de moarte activează sistemul de supraviețuire și reglează și sistemul nervos. De aceea este important atunci când apare să aceste ansietăți, să ai câteva dată întrecă acum în aceste tehnici eficiente care pot să ajute fizic. Atunci când anțietatea de moarte apare, nu asta este scopul meu acum. Cum să reduci reacția biologică că suntem și trupul biologic, nu nu mai suflet, ca mintea să devină mai clară. Dar asta nu este suficient. Și în continuare, eu cred că după ce omul se confruntă înbrățișă această frica morții, trebuie să-și reconfigurează, reconfigureze traseul, să-și reconfigureze identitatea proprie. Cine sunt eu, dincolo de ceea ce pot pierde, dacă tu nu mai ai casa, masă, mașina, poziția socială, poziția în biserică, poziția. Meritoasă, sportivă sau artistică pe care ai dobândit-o, dacă cine ești tu dincolo de ceea ce poți pierde? Cine ești? Dacă identitatea ta, dragul meu, este în bani, atunci întotdeauna vei avea o frică de pierdere financiară. Dacă identitatea ta este în relații, și mulți oameni sunt așa, în noată în mulțime, în relații, ei atunci s-ar putea să domină în tine frica de abandon. Într-o zi voi fi părăsit, într-o zi să întorc cu spatele la mine și se vor întâmpla, te asigur de asta. O chestiune de timp. Sau de circonstanțe când oamenii să își toarcă spatele. Sau dacă identitatea ta este în corp, cum arăt ce văd recent, amplit 55 de ani mi-am dat seama când am curat cu soția mea rul să merge mai așa pe o insulă, insula Catalina cu prabiletele pentru vapor într-un scurt cruz. Și spunea că nu știu de ce vârstă, așa adolescenți, până la 54 de ani adulți, și de la 55 seniori, mi-am dat seama că am trecut în prag, o graniță, și dar nu am intrat în depresie. Și aici în America, de exemplu, sunt comunități 55 plus, unde sunt case noi sau sigur, cartieră mai vechi, foarte frumoase, cu liniste foarte foarte frumoase, frontiar bankar, unde comunez grezave, case sunt mult mai accesibile, multe facilități la 55 de ani plus, prea săția mea. Păi da, 5 nu au ajuns la 40 de ani sau la 50 de ani sau. Mulțumim domnului pentru fiecare zi.

SPEAKER_00 29:20

Nu este frică de moarte, credem că vom fi atâne dorește, însă interesant să vezi cum trece la altă categorie de vârstă și de.

SPEAKER_01 29:37

Deci, cine ești tu dincolo de ceea ce poți pierde. Deci, unii sunt în corp, în corpul lor, deci au identitatea în corp cum arată și se mențin foarte bine, foarte sările de workout, de fitness sau cum se zice, în România, sările sunt foarte, foarte, foarte aglomerate. Cu toate mergi și nu poți să exersezi, deși sunt uriașă acele sări, pentru că este foarte multă lume. Zic și noapte sunt deschise. Oamenii în spatele zic că și foarte bine să faci mișcare, să te plimbi și toate aceste exerciții fizice sunt îndreptățite de Biblie. No question about it. Dar este o frică de boală că mulți oameni. Wow, doar asta cum arată, cum arată. Și atunci sigur că va domina frica de boală. Dar când identitatea devine mai profundă în valori, în credință, în sensul vieții, în cristos, frica scade radical, îți promi, dragul meu ascultător. Scade radical pentru că tuți pui încrederea în lucrurile care nu sunt legate de efemeritate de ceva trecător. Deci frica de moarte scade când cresc cel puțin trei lucruri. Acceptare, acceptarea realității, nu evitarea ei, sensul vieții, de ce trăiesc, și stabilitatea identității, cine sunt dincolo de ce poți să pierd. Frica de moarte nu este o problemă în sine, este un semn profund și clar că vrei să trăiești, vrei să contezi, vrei să nu pierzi ceea ce iubești, nu trebuie eliminată complet, dar trebuie transformată. Optica sau lentilele prin care privești moartea și revarea care ai despre ea schimbă completul în care interacționezi cu ea, deci în modul în care te veporta apoi la viață. Nu devi liber când nu te mai gândești la moarte, ci devi liber când nu mai ești controlat de moarte. Și în final, dragilor. Paștele sau mai bine zis, învierea domnului Iisus Hristos este o sărbătoare mare, dar este și mai mult decât o sărbătoare este o declarație. Frica nu mai are ultimul cuvânt, frica de moarte că despre asta am vorbit astăzi. Frica nu mai are ultimul cuvânt, moartea nu mai are autoritate pentru că Christos a viruit moartea cu moartea pe moarte, cărcând. Și poate cea mai mare minune, pe lângă faptul că el a înviat este minunea și este lucru central în creștinism. Este și faptul că tu poți să trești astăzi datorită vinierii lui Hristos și prototipului de om nou pe care Christos l-a expus sau l-a prezentat prin trupul său după înviere, asta poate o alt face tema unei alte emisiuni. Îți dăți speranță și mie că putem să trăim fără lanțul fricii, să viți să fie numele lui Dumnezeu. Hai să închem cu o rugăciune și apreciesc că iată, sunt 33 de minute de când împărtășesc aceste gânduri. Poate am vrut să mergem într-o altă direcție, dar așa curs acum gândul, așa au curs gândurile. Der rugăm împreună sau urmați-mă această rugăciune și identificați-vă agrind cu ea dacă doriți. Doamne Dumnezeu, tată al vieții și a luminii, în liniștea acestui moment, venim înaintea ta așa cum suntem, cu fricile noastre, cu frica de moarte, cu neliniștile noastre, cu cele cu toate lucrurile, uneori nu le spunem nimă. Tu le vezi în adâncul inimii unde sunt și ce fac în sufletul nostru, tu le cunoști. Și cunoști toate locurile și lucrurile de care ne esteamă. Doamne, ating acele locuri, atinge acele lucruri și acele stări din viața noastră. Acolo unde este frică, te rugăm, doamne, liberează-ne. Poate avem frică de pierderi. Poate avem frică de respingere, poate frică de moarte, poate alte forme de frică. Te rugăm condune spreiberare. Te rugăm, a dulumina ta, Doamne Iisus Hristoase, tu care ai intrat în moarte, a intrat în ea și ai ieșit buritor, binecuvântată să fie numele tău. Tu care ai zdrobit puterea fricii de moarte prin propria ta, șerfă. Lasă-te rugăm adevărul în vieritare, se coboare în mintea și in inima ascultătorilor mei. Lasă doamne să pătrundă această putere din învierea ta în noi toți. Nu doar să știm și să fim informați, pentru că nu te mai cunoaștem ca în felul lumii, ci te cunoaștem într-o experiență permanentă, trăită, profundă în inima noastră. Rupe Doamne orice lanți invizibil, eliberează mintea de gânduri care apasă, vindecă emoțiile rănite te rugăm, adupace acolo unde este mult în eliniște. Învață-ne să nu mai trăim defensiv, ci să trăim în libertatea ta, doamne. Dăne curajul să pierdem ceea ce nu este de la tine și să primim ceea ce nu poate fi pierdut niciodată. Lucrurile eterne. Și astăzi declarăm prin credință, moartea nu mai este stăpână, frica nu mai are ultimul cuvânt, pentru că tu, Hristoase, aibiuit, umplene cu pacea ta, te rugăm, stabilește înăuntru nostru pacea ta deplină și stabilește-ne în adevărul tău, te rugăm și mai mult învață ne să trăim ca oameni liberi. În numele Domnului Iisus Hristos din Azaret ce îl înviat, mă rog. Amen. Fiți bine cuvântați, ne auzim la următoare emisiune când va fi, nu știu, pentru că este uneori că postez două, pe o zi, uneori este ca în pauză. Postez așa cum sunt călăziți și, sigur și în funcție de cum am timp. Mulțumesc pentru cei care ascultați, apreciez foarte mult, dacă vreți, puteți să îmi dați și sugestii despre ce doriți să ascultați. Și toate acestea pentru ca să ne zidim sau să ne încurajăm, să ne ridicăm curajori peste ce se vede, să ne căna lucrurile care nu se văd, care sunt eterne. Și asta împreună, încurajându-ne unul pe altul sau unii pe alții. Fiți bine cuvântați!