Blocat între porți: când nu lipsa ușii te oprește, ci lipsa curajului

Natura își împlinește scopul fără ezitare, dar omul rămâne uneori blocat între frică și decizie, între trecut și viitor, între chemare și confort, iar povestea lui Mehran Karimi Nasseri , om care a fost blocat 18 ani într-un terminal de aeroport ne confruntă cu realitatea că nu toate ușile sunt închise — unele sunt deschise, dar nu le traversăm, și poate că adevărata întrebare nu este dacă putem merge mai departe, ci dacă avem curajul să o facem.

Cazul lui Mehran Karimi Nasseri de la Aeroportul Charles de Gaulle nu este doar o anomalie juridică — este o parabolă modernă despre identitate, blocaj interior și libertate refuzată.

Transcript

SPEAKER_00 0:01

Vă salut dragi peteni de pretul tineni și apreciez interesul pe care îl acordați acestor emisiuni. Văd pe statistica acestui podcast, un interes crescând și interacțiunile pe care unii dintre dumneavoastră începe să le aveți să le aprecie enorm, dumnezeu să vă binecuvinteze și vă invit să parcugem un episod de aceasta poate dintr-o altată perspectivă acest episod, dar tot cu învățături practice. Așa cum știți, locesc aici în Corona, California, într-o zonă liniștită, aproape de pădure, un azonat, primăvară această târziu este absolut splendidă. Este genul acela de dimineață sau după mează, în care stai în bachiat și doar privești. Privești viața, albinele, zboară din floare în floare, insectele și urmează traseul lor invizibil, dar foarte precis. Și totul pare orchestrat cu o inteligență care te lasă fără cuvinte. Din punct de vedere știțific, ceea ce vedem acolo în natură este mai mult decât frumusețe. Este polinizare etomofilă, este interdependență ecologică, un ecosistem perfect la de Dumnezeu, deși disturbat de unui factor umani. Este simbiotism funcțional în ecosistem. Este acel echilibru fin în care fiecare element contribuie la viața celui lalt. Bă uitam la florile de citrice, la pomelo, la portocalii, la lămâile, lămâile, la pomii de lămâi, că nu ce au dat în floare, florile lor sunt într-o splendoare tăcută. Dar în același timp plină de promisiune pentru că ele nu există doar ca să fie frumoase, ci ca să devină rod ani de ani. Și sunt acolo într-un din seri, privind toate acestea, m-a lovit un gând profund. Natura își împlinește scopul fără ezitare și insectele, și până la urmă luna, stelele, toate. Natura în general își împlinește scopul fără ezitare, dar omul nu întotdeauna. Și m-am adus aminte de un caz real, un om pe nume Mehran Carimi Naseri, care a trit ani de zile în aeroportul Charles de Gaulle din Franța, nu într-o casă, nu într-un drum undeva sau într-o baracă, ci într-un spațiu de tranzit, aproximativ 18 ani și dacă vă uitați, știile au menționat și vorbesc despre gugăliți și o să găsiți această informație. Și am aflat despre ea cândva când studiam ceva specific. Și întrebarea care m-a frământat a fost aceasta. Cum este posibil ca natura să-și împlinească scopul, iar omul să rămână blocat între porți? Despre asta vreau să vorbim astăzi, despre sensul vieții, despre blocaje invizile, despre frica de a merge mai departe și despre acel moment în care ușa este deschisă, dar sufletul nu pleacă. Te invit să rămâi cu mine pentru câteva minute pentru a învăța în cel din urmă lucruri practice și adevăruri existențiale. Dar pentru ca să fiu mai explicit, aș vrea să deși puteți să căutați pe Google, aș vrea să și în Wikipedia și în alte știri ale și în site-urile române și dar și în site-ele internaționale. A vrea să spun câteva lucruri despre acest tip. Ce am fost Mehran Carimi, Naseri. S-a născut în 1845 în Iran, în 12 noiembrie, a decedat 2022 la Paris. A fost un refugiat iranian, cunoscut sub numele de Sir Alfred Mehran. Cum ajuns el blocat în aeroport? În 1988, Naseria a sosit la aeroportul internațional Charles de Gaulle din Paris, în timpul unei scale spre regatul unit. El susține că documentele sale de refugiat, emise de une hașcere și valabile în Belgie, a fusesc refurate sau pierdute. A ajuns la controlul britanic fără acte, autoritățile britanice l-au trimis înapoi la Paris. La Paris fără acte care să-i confirmă identitatea sau statutul, el nu putea intra în Franța și a fost arestat. Și nici nu putea fi deportat, deci rămânea în zona internațională a aeroportului. 18 ani a stat în acest limbo. Din cauza aceasta, limbo juridic, acestui limbo juridic naserie a rămas în domeniul tranzit al terminalului 1 al aeroportului între anii 1988, imaginați-vă până în 2006, timp de aproape 18 ani. În acești ani dormea pe o bancă roșie în sala de plecări, citi că scriea un jurnal sau studia. Jurnalul lui a devenit o carte autobiografică. The Terminal Man din 2004, a devenit și cunoscut presei și călătorilor, fiind adeseori intervievat. I s-a oferit acte, oferte, dar și el aș și refuzat. Pe parcursul anilor avocatul său Christian Borget, sper că pronunț corect și autoritățile au încercat să-l obțină documente de rezidență, așa că în 1995 Belia a oferit permisiunea de a călători în țară cu condiția de a locui acolo, dar el a refuzat, dorin să ajungă în Marea Britanie ca. C era planul original, sigur. În 1999 i s-a acordat drept de ședere în Franța, dar l-a refuzat. Parcă nu a părăsit aeroportul imediat. Am stat acolo în de zile. În parte, din cauza proprior decizii privind documentele și din cauza confuzei privind identitatea sa, naseria a continuat să trăiască în terminal, chiar după ce ei s-au oferit actele. Povestea lui naserii a inspirat filmul francez Lost in Transit 1993, filmul american The Terminal, 2004, regizat de Steve Spielberg și Tom Hans în rol principal, personalul fictiv în film fiind Victor Navorski. Contrar filmului, în realitate Naserie a petrecut zeci de ani în viața reală în aeroport, iar situația sa era mai complexă din punct de vedere juridic decât cea ficțională. Cum se sfârșit povestea? În iulie 2006, Naseria a părăsit terminalul pentru că a fost internat într-un spital. Ulterior, a locuit într-un hostel, într-un adăpost, dar în 2022 s-a întors în aeroportul unde a murit de un atac de cord în noiembrie 2022, în interiorul aeroportului Charles de Gaulle. Cazul lui Meran Carim naserie de la aeroportul Charles de Gaulle nu este doar o anomalie juridică. Este și o parabolă modernă despre identitate, blocaj interior și libertate refuzată. Din perspectivă psihologică vreau să spun că zona de tranzit este și o stare interioară. În naserie nu a fost blocat doar fizic, ci și psihologică. Aeroportul devine metafora unui spațiu limitat între trecut și viitor, dar fără asumarea prezentului. Și mulți oameni trăiesc exact așa. Între cine au fost ei și cine ar putea deveni. Între traumă și vindecare. Un loc să proceseze și să meargă spre vindecare, ei trăiesc între trauma, între lui s-a întâmplat și sunt tot acolo, între dorință și decizie. Fără decizie și fără nicio mișcare, pentru că ei nu vor să se miște. Nu pentru ca un confort, poate că procesează prea mult, pentru că nici dacă procesăm prea mult un eveniment sau o decizie, nu este bine toată au vremea lor. Biblia spune undeva în proverbe că scârpinarea noastră, că baterea laptului dă mântână, dar scârpinarea nasului de sânge. Așa că sunt săfrămânți o problemă să o întorci pe toate părți, este normal să nu te grăbești, dar toate au o limită. Și învățăm multe din ezitările altora și acestui om. Pot să văd aici un atașament de disfuncție, deși s-au oferită acte legale, corecte, el a rămas. Asta reflectă un fenomen foarte profund. Oamenii se pot atașa de propriul blocajți oameni nu auzut poate și voi și eu în propriu blocaj. Când am avut loc o pierdere, poate cineva drag, poate și care am consiliat pe cineva care i-a murit copilul. Și de atunci pentru acea persoană, pe între unul dintre părinți, evit să dau numele, bineînțeles, sau explicit, pentru că confidențialitatea este strictă în consiliere, dar pentru unul dintre părinți a întâmpinat sau s-a lovit de un blocaj care până în ziua de astăzi am reușit ceva, ceva însă multă cooperare pentru că de acolo viața s-a blocat în acel eveniment, din păcate. Și oamenii se pot atașa de propriu blocaj de ce? Pentru că familiaritate devine un confort psihologic și identitatea se reconstruiește în jurul suferinței. Va ce mi s-a făcut, ce mi s-a întâmplat, ce pierdere am avut, ce durere am avut, ce traum am avut. Sau frica de necunoscut e mai mare decât durerea cunoscută. Și atunci mai bine stau în durerea cunoscută decât într-o frică care nu știu ce îva aduce. Noi în terapie numim asta homeostazie psihologică disfuncțională. Mintea preferă stabilitate chiar dacă e toxică. De aceea mulți oameni rămân religioitate, nu iubesc trezirea spirituală niște trezirea interioară, pentru că dacă lu pornești trezirea comunitar dintr-o trezire interioară, sau rămân în tipare de gândire și peadernuri de acțiune, deci familiare, vechi pentru că frica de necunoscut e mai mare decât durerea cunoscută. Așa că ori decât ori vedeți oameni care sunt blocați astfel, nu trebuie să-i compătimiți. Poate cel mai bine să vă rugați și cu duhul blânddeței se ajutați să înțeleagă. Că e frumoasă viața și prin munți și prin văi, și se ajutați să meargă mai departe, fără să îi forțați. Decizia le aparține. În ce privește pierderea identității, lipsa actelor nu era doar legară, era și simbolică, pentru că la un moment dat avut actele. Dar într-adevăr, fără identitate clară, dacă nu ai acte, dacă nu ai o identitate clară în Hristos, în tine, în cine ești, nu înceai și începosezi în cine ești. Atunci dacă nu ai această identitate, tu nu ai o direcție, nu ai autoritatea asupra proprii vieți, nu poți transversa frontierele existenței și cine nu știe, cine este, nu știe nici în cătrul merge. Cum i-a spus știți în filmul ais în țara minunilor, a întrebat Montanul că Aliate că s-a pierdut. Și a treat, nu e ce problema, este noi spunem unde cunoaștem hățișurile, locuri, la brindurile pe aici, a spune unde vrei să mergi, unde mergi. Și a spus nu știu. Și atunci au contează oricare drum algi tot unui, dacă nu știi. Deci dacă nu știi cine ești, nu știi nici în cătrul, mergi, pentru că una de cealaltă se leagă. În mod paradoxal la moment dat, acest tip din aeroport, care a 18 ani în blocat acolo, ar fi putut pleca, dar nu a făcut-o. Și aici apare o lecție dură, dar foarte practică pentru cei care ascultă. Nu toate închisorele sunt impuse, unele sunt menținute, unele nu la cătuine și nu vorbeți de la cătu fizic, ci încăpățarea de a deschide ușa care nu mai are lacăt. Dar vrea să aduc și o perspectivă biblică pentru că nu putem cei care iubiți Biblia sau citiți Biblia să nu vă aduceți aminte de poporul Israel în pustie, care situația unui popor de data asta în unei persoane seamănă izbitor da cu cazul care l-am prezentat și ei spun în numeri 11 și capitele următoare, ne aducem aminte de ca astraveții, de usturoriul din Egipt, de ce erau liberi își doreau robi. Omul poate prefera sclavia familiară în locul libertății responsabile, pentru că libertatea, și m-a duc aminte acum de povara libertății, o carte scrisă de Miha Neamțu. Mi-a dat aici când am venit în Los Angeles la o prezentare, ne-am întâlnit și am făcut și schimb de cărți. Am avut așa o întâlnire cu românii din Los Angeles, o seară de cultură și părtășie. El a scris povara libertății pentru că omul, într-adevăr, poate prefera sclavia familiară în locul libertății responsabile. În totdeauna libertate orice și e o responsabilitate și o povară dacă poți să numești așa, dar merită plătit acest preț în locul sclaviei. Noi prin Hristos avem o identitate nouă. Fără Hristos, identitatea noastră este fadă, este pierdută. Biblia ne spune că dacă cine este în Christos, atunci este o fătură nouă. În 2 Corintă 5 cu 17. Acest tip naserii a trăit fără acte. Mulți oameni trăiesc fără identitate spirituală, fără o linie verticală, fără identitatea în Hrist, rămâi în terminalul vieții, nu intri în destinul tău, ani și ani și ani la rând, așa cum au fost foarte mulți din poporul Israel, la cadez Barnea, granița cu țara Cananei, s-a oprit și au început să se complinuiască, să plângă, să se plângă, să se exprime nemulțumirile. Și nu au intrat în țara promisă. Așa că este important să vezi din pricerea murmurelor și necredinței, și ei nu intrat. I suspune, veți cunoaște adevărul și adevărul va face liberi. Dar este foarte interesant că Ian spune în primele lui capitole că oamenii au iubit mai mult în tunericul când a venit lumina, pentru că odată venită lumina în lume, oamenii nu au iubit lumina, ci în tunericul. Pentru că faptele lor erau rele, dar au urma să au ales să se complacă, să rămână în identitatea veche. Păi că libertatea implică asumare, decizii, schimbare și mulți preferă siguranța disfuncțională și să evită responsabilitățile sau să nu li se vadă faptele, să nu li se vadă faptele făcute în întuneric, sigur, totul simbolic, metaforic. Omul este între două luni, seria era între Franța și Angă, dar nu era nici în Franța, nici în Anglia. Și aici este foarte, foarte binevenită imaginea biblică din Apocalipsa 3 cu 16, unde spune pentru că nu ești nici rece, nici în clocotată să te vârsti mea. Toritățile au avut răbdare cu el 18 ani. Poate și mai mult puteau să aibă, este un caz unic în istorie. Dumnezeu are răbdare cu omul o viață întreagă, care la unii o viață mai lungă sau mai scurtă, dar are răbdare. Și Biblia spune: nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință, dar cu pietrirea inimii tale care nu vrea să se întoarcă, îți adune o comoară mânie pentru ziua judecății. Deci alegi o viață investită în loc de o viață irosită sau suspendată, nu merită. Disarea nu era nici în Franța, nici în Anglia. Sunt astăzi mulți care nu sunt nici în trecut lor, nici în viitorul lor, și pur și simplu consumă harul, consumă aerul, fac umbră pământului de geaba, dar nu vreau să-și dăți pe nimeni. Însă, aceste blocaje existențiale, psihice, spirituale pot să fie. Când ești într-o astfel de situație, strigă după ajutor, strigă la Dumnezeu, strigă la oameni, la prieteni, deschide-te, fii vulnerabil și spune că ăsta este locul în care ai ajuns să te blocat. Pentru că și povestea acestui om ne spune ceva esențial, nu orice blocaj este impus, unele sunt întreținut de alegerea noastre interioare. Vedeți el s-a întors după ce a avut actele în acel loc pentru că a devenit prea călduț, prea familiar, nu călduți la propriu, cum zicea cineva, pute, dai călduți. Deci dacă un loc deja se îmbăcțește și vorbesc poate de untoraj, de un mediu, la serviciu de ce Dumnezeu. Atunci ești afară de acolo. Dumnezeu îi spune lui Avram ești din casa tatălui tău, ești din mediu în care ești, pentru că până nu ieși, până nu te lepezi de haina veche, dinitatea veche, nu poți să îți dau o identitate nouă, nu poți să fii nici între. El s-a oprit la, mi se pare, la Haran, unde tatăl sau Terah, a murit. Și a stat destul de mult acolo, și acolo s-a oprit și el a fost ca fi dintre, ca și tipul al nostru din povestea de astăzi, între Franța și Angă. De aceea Dumnezeu spune că după multă vreme a vorbit din nou lui Aram. Și Dumnezeu este pe cale să-ți vorbească și ție, să te duci mai departe. În numeri, spune Dumnezeu poporului sau, ați locuit destul în primul capitol, destul de multă vreme sau în deutronomii, nu știu exact, în primul capitol din ordine, de ordini numeri. El zice așa, ați locuit destul de mult la muntele acesteia. Ridicați-vă și mergeți mai departe. Dumnezeu vede că știți obosit. Dumnezeu vede că ai nevoie de un repauz, de un răgaz, de o să strași sufletul, cum se spune, de un an sabatic, de o săptămână sabatică, whatever. Dar Dumnezeu vrea să mergi mai departe. Să rămâi în locul în care pare că ți devine confortabil, comod, să eviți stagnarea, să eviți justificările și blocajele permanente. Traseul biblic este acesta așa în linii mare, robie, eliberare, test, refuz, rătăcire și apoi 40 de ani au rătăcit în jurul muntei. Dacă vrei să. Deși drumul din spregipt în sprețarea canan a durat 11 zile în mod normal, așa spune Biblia. Totuși Dumnezeu a făcut i-a făcut să peregrineze 40 de ani pentru că nu au ascultat tot un fel de blocaj la mijloc. Nu te-a așa de suferință. Ci recuperează identitatea în Hristos, identitatea care este cea mai valoroasă, identitate care o poți descoperi este în Christos, desigur. Acum spre final ca și concluzie, povestea lui Naserie nu e doar despre un om într-un aeroport, este despre omul care a primit o ieșire, o soluție, o rezolvare, dar nu a pășit în ea, nu s-a folosit de ea. Și asta este drama multora. Ușa este deschisă, dar inima nu pleacă. E rămân blocați, împietriți în evenimente întreme în durerea lor și refuză vindecarea pentru că să se ducă înapoi, nu mai doresc și să pășească în viitor li se pare ansios frica de viitor pe mulțibă. Însă vreau să te ajut cu o rugăciune acum la final acestui episod și punește cu mine agrează împreună cu această rugăciune. Dacă cumva e în această situație sau cineva din preașma ta din naturașul tău, poate din familia ta, nu trebuie să-i condamn. Nu trebuie să-i acuzi, ci cu duhul blândeții, cu înțelepciune, cu un sfat plin de dragoste, poți să lași și cu rugăciune, poți să la ajut să iasă din acest terminal al vieții lui. Doamne Dumnezeule, tatăl vieții. Și al ordinilor săvârșite. Prives creația ta și văd cum totul își împlinește scopul. Albinele polenizează, florile în floresc o pacea ducrotă la vremea lor și în fața acestei armonii recunosc că uneori eu nu trăiesc la fel. Sunt zoni în viața mea unde am rămas în tranzit, unde am amânat, unde m-am temut, unde m-am blocat. Doamne, cercetează-mă cu lumina ta. Aată-mi unde stagnez, unde m-am obișnuit cu locuri care nu sunt destinația mea, unde am ales confortul în locul chemării. Eliberează-mă de frică, eliberează-mă de indecizie, eliberează-mă de atașamentul față de trecut, doamne și de frica de viitor. Dăm curajul să pășesc prin ușile pe care tu le-ai deschis. Dăm claritate în minte și pace în inimă, Dumnezeu, și ajută-mă să trăiesc cu sens, cu direcție cu rod în viața aceasta scurtă și trecătoare. Așa cum natura răspunde chemării tale fără ezitare, învață-mă și pe mine să răspund chemării tale. Nu vreau să rămân între porți, nu vreau să trăc o viață suspendată, vreau să intru în planul tău. Vreau să aduc rod, vreau să fiu ceea ce tu ai gândit pentru mine. În numele Domnului Iisus Hristos. Amin. Amen. Fiți binecuvântați, pășiți înainte cu încredere, identitatea voastră este una reală. Liberarea voastră este deplină în Hristos, pășiți cu încredere în următorul sezon al vieții voastre.