Podcast mai cald cu 2°Celsius

Câte joburi se pierd din cauza mașinilor electrice?

January 23, 2022 Raul Episode 13
Podcast mai cald cu 2°Celsius
Câte joburi se pierd din cauza mașinilor electrice?
Show Notes

Adrian Teban va prezengta in fata Comitetului Regiunilor la Bruxelles raportul privind modificările la normele ce vizează infrastructura de combustibil alternativ și regulile „mașini și CO2” care au fost emise recent ca proiect de Comisia Europeană.

Costurile „ carbon net zero” vor fi ridicate. Dacă tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic și o mobilitate zero carbon va îmbunătăți sau va afecta creșterea este doar o problemă cantitativă. Din păcate, la momentul acesta știm prea puține despre această problemă! Desigur, prosperitatea depinde pe termen lung de decarbonizare, dar în următorii cinci până la zece ani, decarbonizarea va reduce inevitabil potențialul economic, mai ales în industria auto.

Peste 1 milion de locuri de muncă în producția de piese auto și în lanțul de aprovizionare ar putea fi pierdute, 2,4 milioane de muncitori vor avea nevoie de perfecţionare și recalificare.

Acesta este motivul pentru care raportul meu se concentrează în primul rând pe TRANZIȚIA JUSTĂ în sectorul auto.

Eliminarea treptată a mașinilor cu motor cu combustie internă va influența industria auto, care va trece printr-un proces transversal de transformare fundamentală. Va afecta procesul de producție al companiilor auto, dar și al furnizorilor de piese pentru automobile.

 Asupra acestui impact teritorial Comisia Europeană nu a reflectat suficient.

Raul Cazan și Corina Negrea