Radu Vancu, despre Literatura „care nu lasă ca barbaria să aibă ultimul cuvânt” (S 7; Ep 85)

Cunoscutul scriitor Radu Vancu povestește despre poemele arse de el în adolescență și despre devenire. Vorbește despre literatura de dincolo de mormânt, făcând o splendidă paralelă între poetul maghiar Radnoti Miklos și poetul ucrainean Volodymyr Vakulenko. Despre literatura mărturie de tip jurnal și vindecarea autorului. Până unde ne este teamă să mergem în vânarea spaimelor noastre? Poezia pare să fie cea mai adaptabilă formă a artei, în contextul noilor tehnologii. Literatura ca generator de comunități și formă de exorcizare, cu magia cuvintelor care ne-a însoțit de-a lungul timpului. Literatura „care nu lasă ca barbaria să aibă ultimul cuvânt”. Am vorbit desigur, despre cărțile lui Radu. 
„Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).” (contributors.ro)