RETEAUA DE POVESTI

Daniela Rațiu, despre literatură ca demers arheologic (S 8; Ep 117)

Corina Ozon Season 8 Episode 118

Use Left/Right to seek, Home/End to jump to start or end. Hold shift to jump forward or backward.

0:00 | 29:49

În această conversație profundă, scriitoarea Daniela Rațiu dezvăluie călătoria captivantă din spatele romanului său "Sfârșitul lumii e un tren" - o poveste zguduitoare despre foametea din Moldova anilor 1946-1947, văzută prin ochii unei familii cu cinci copii. Romanul, bazat pe experiența propriei sale mame, a atras atenția internațională, fiind tradus la prestigioasa editură Grasset din Franța și urmând să apară și în limba germană la Surkamp.

Descoperim cum o fotografie contemporană cu o fetiță refugiată la geamul unui tren din Ucraina a declanșat dorința de a explora această traumă istorică, creând o punte emoțională între trecut și prezent. Daniela ne introduce în procesul complex de documentare pentru o perioadă despre care există puține mărturii oficiale, explicând cum autoritățile sovietice au șters deliberat urmele "trenurilor foametei" și ale jafului sistematic impus României sub pretextul datoriei de război.

Conversația explorează relația profundă dintre memorie, traumă colectivă și vindecarea prin confruntarea istoriei. "Fără memorie ne riscăm să cădem în capcanele istoriei prezente", avertizează autoarea, subliniind importanța recuperării acestor narațiuni pentru identitatea noastră ca popor. Aflăm și despre noul său proiect, "Anna Pauker și râsul lui Stalin", o continuare a săpăturilor arheologice literare în istoria noastră recentă, și despre experiența transformatoare a rezidenței scriitoricești, ca spațiu dedicat exclusiv creației.

Dacă te pasionează literatura care dă voce trecutului tăcut, dacă vrei să înțelegi mai bine traumele care ne-au modelat ca societate, sau dacă pur și simplu apreciezi puterea narativă a unei povești autentice, acest episod oferă o incursiune fascinantă în culisele creației literare și în importanța memoriei colective.

Support the show

Podcastul poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Devino suporter al podcastului aici: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Mulțumesc!
The podcast can be listened to on Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Become a supporter of the podcast here: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Thanks!

 

Introducere și salut

Speaker 1

Muzica . Bine ați ven mea rețea acum ceva timp . Bine ai venit , Daniela . Mulțumesc pentru ți-ai făcut timp vorbim .

Speaker 2

Mulțumesc m-ai invitat , corina , întotdeauna o plăcere .

Speaker 1

Și mie îmi face plăcere , deși ne auzim destul de rar . văd pe Facebook așa cum îi văd și pe alți prieteni . bucur mult pentru limba franceză a cărții Sfârșitul un bie , un tren , apărută anul 2023 la editura La sfârșitul da La sfârșitul anului 2023 . A fost preluată de editura mare în Franța , editura Grasse , și abia aștept văd și varianta în franceză .

Speaker 2

Da și abia avea și o variantă în germană , pentru editura Grasea a cumpărat drepturile pentru traduceri și a semnat deja un contract cu editura din germana Surkamp .

Speaker 1

Excelent , ești grozavă , și știi ce fascinează pe mine . Uite la întâlnirile astea , la podcast , noi , când am vorbit , când am ultima oră , la podcast , tu pregăteai această carte Abia așa puse și scrii la ea .

Speaker 1

Mi-ai povestit atunci la podcast , cum ai luat informații de la mama ta , de la bătușa bunica . În fine , erai în perioada aceea și uite-te , peste un an și ceva , unde ne aflăm ? Doi ani . Ne aflăm la un moment crucial pentru cariera ta de scritoare . Pe bună dreptate , e un merit care ți aparține și vrea să-mi spui despre această carte terifiantă eu am citit-o , absolut terifiantă și o carte high definition , 3d simți , auzi , asculti . Este extraordinar , este înfiorător . De bine scris în sensul pozitiv . Perioada de foamete în Moldova , o familie cu cinci copii surprinsă în această captivitate creată de ocupația sovietică , de secetă . Cum te-ai documentat , daniela , pentru această carte ? Pentru am înțeles nu prea există foarte multe informații din acea perioadă .

Speaker 2

Da , exact Povestea e cumva

Succesul international al cărții

Speaker 2

m-am mai spus și în alte interviuri , am purtat povestea asta cu mine pentru este povestea mamei mele și la familie ei . Mama mea avea atunci când s-au refugiat cu trenul foametei , 5 ani Și ea mi-a povestit când eu eram mică și în fine , știi cum sunt poveștile astea pe care le auzim de la părinți , de la bunici , le purtăm cu noi , ele fac parte din zestrea noastră , cumva zestrea din moștenirea noastră de familie , a fiecarei familii în parte . Fiecare are povești din astea în spate Și am portat-o pur și simplu cu mine . Și momentul declanșator , adică dorința asta de a scrie povestea asta , a fost atunci când Ucraina a fost invadată în 2022 , în 24 februarie , și am văzut cu toți acele fotografii făcute de Vadim Ghirda cu refugiații .

Speaker 2

Sunt niște fotografii foarte răscolitoare . Au fost la vremea aia și sunt în continuare . Sunt documente , practic fotografie cu o fetiță la geamul unui compartiment de tren avea o păpușă și într-un compartiment care părea supraaglomerat , și privirea ei și pentru mine ăla , a fost momentul declanșator , pentru semăna izbitor cu povestea mamei mele , 5 ani , într-un tren al fametei , plecând cu niște traiste după ei , lăsând absolut tot în urmă , pentru nimic , numai totul era devalorizat , iar casa lor pe care și-au vândut-o pentru șapte

Documentarea pentu "Sfârșitul unui tren"

Speaker 2

bilete de tren Și documentarea . A fost mai întrebat . Când am decis vreau întreb , vreau scriu povestea asta și poveștile sunt destul de puține pe care le țin minte mama și mătușa mea , care era cu trei ani mai mare decât mama mea Atunci ea avea opt ani , mama cinci Și atunci am căutat documente despre momentul respectiv și într-adevăr nu sunt foarte multe documente cu trenurile , foametei și asta .

Speaker 2

Eu am crezut poate nu le găsesc , mi-e greu le găsesc , dar a fi la Cluj în 2024 , când am fost cu cartea pentru o lansare la Cluj împreună cu Ruxandra Cesareanu și Lavinia Bălurescu , și era și un istoric de la Babes Boiai Am un lapsus acum și îmi scapă numele și îmi pare foarte rău . Faptul eu nu am găsit documente este pentru ele nu există , pentru era un ordin politic de la Stalin , pentru noi aveam De fapt care era povestea cu această secetă și de ce a fost atât de terifiantă pentru români , pentru România , pentru odată aveam seceta și era și această datorie de război care trebuia plătită , care echipurile rușine ne-au salvat și trebuia plătim datorie de război , și această datorie de război și seceta era foarte mult , dar nu doar era datoria stabilită în documente , ci practic rușii luau peste , au luat , efectiv ne-au luat , au luat pielea de pe noi , pur și simplu pentru nu exista . Ei puteau facă orice de-aia . Este teribil ce se întâmplă acum , pentru trebuie înțelegem clar cu rușii nu este de grumit , chiar nu este de grumit și Dumit , și practic ne-au jefuit , ne-au jefuit De aia .

Speaker 2

Familii întregi , deci populații întregi din Moldova noastră au trebuit fie refugiate , practic strămutate din Moldova în partea asta de , în partea de vest Și unde se putea , pentru nu mai aveau . Deci , odată aveai seceta și odată era această datorie , aceste trenuri care plecau cu tot ce era în țară . Se luau fabrici , fabricile erau smulse din rădăcini și erau chiar efectiv nu este o figură de stil Erau luate utilaje , hale , tot ce se putea . Deci a fost un jaf De aia practic , pentru o secetă o poți gestiona la nivel de stat . E mai greu , mai complicat , dar se poate gestiona . Dar nu s-a putut pentru pur și simplu au luat pielea de pe noi . 46-47 , documentele nu existau pentru rușii deși erau document oficial cu datoria de război , ei nu vreau fie prinse în documente dovezi și documente cu aceste trenuri , pentru de fapt nu trebuia strămuți populații pentru nu avea ce le de mâncare . Și atunci , ca șteargă urmele practic .

Speaker 1

Da , Și erau maestri în acea ceva , pentru multe urme au fost stăse și din alte domenii Și din artă și cultură . Adică nu mai găsim nici despre anumiți artiști , de exemplu interbelici . Eu am vrut scriu o cartă și am scris-o până la urmă despre un pictor care e foarte cunoscut în Statele Unite ale Americii , unde a avut și galerie , așa are și acum , dar a fost târzii în anale pentru era simpatizat de dreapta . Deci iată este un pictor târzii în istorie , din viața lațiuni .

Speaker 2

Sunt maestri în chestia asta . Nu uite ce fac în Ucraina Și acum în teritoriile alea ocupate . Practic nu știu . Este un ordin acum dat zilele astea în care pur și simplu sunt obligați cei care nu au pașapoarte rusești sunt obligați din teritoriile ocupate . Există un deadline până când trebuie părăsească respectivele zone pentru vor le rusifice . Ăsta este stilul . Au făcut la fel în 46-47 cu Basarabia . Deci se duceau în sate și pur și simplu strigau ce care nu sunt ruși și erau pur și simplu duși . Pur și simplu au fost duși în Siberia pentru ca rusifice teritorii .

Speaker 1

Ce ai simțit când ai scris această carte . Știu așa apare aparent o e banală întrebarea , dar eu chiar vreau știu și povestesc celor care ne ascultă .

Speaker 2

Da uite pe lângă . Am spus nu am găsit , așa am ajuns practic la cartea foametei a Larisei Turea , pentru ne găsim documente în România . Tot căutând , tot făcând research , am dat peste această cartea foametei scrisă de Larisa Turea , o carte ajunsă la ediția a patra . Ea a început această carte în anii 80 , când era un subiect destul de subversiv în Moldova , căutând documente pentru și acolo sunt foarte multe familii care au această poveste și ea practic a avut acces la documente . N-a putut publica atunci pentru nu era un subiect care l-a lăsat la liber , zicem așa , dar a adunat , a adunat , a adunat , a vorbit cu foarte multe persoane . Cartea respectivă cuprinde foarte multe personaje care pur și simplu povestesc istoria lor de viață și sunt documente . Apoi ea a putut publica această carte după căderea comunismului și cartea aceasta a ajuns la ediția patra . Așa am ajuns la ea și m-a ajutat această carte enorm , pentru a fost șocant pentru mine văd cum povestirile mamei

Foametea și jafurile sovietice

Speaker 2

practic coincideau cu ce s-a întâmplat la ei . Practic locul de unde au plecat mama mea și familia ei era un sat de lângă Dorohoi și era practic la graniță cu Basarabia . Deci sunt aceleași povești .

Speaker 2

Și atunci a fost pentru mine foarte șocant , fiind obișnuită cu aceste povestiri din copilărie . Pe măsură ce tot mai creșteam , mai smulgeam detaliul , mai smulgeam un detaliu . Iar acum , când chiar am vrut scriu , m-am dus la mama mea și era și mătușa acolo și am stat și am povestit și am tot tras Și ele practic erau un păr transfigurate de această încercare de rememorare și parcă găseau detalii , dar tot nu mi-erau de ajuns . De aia am ajuns la cartea respectivă . Dar cartea respectivă a Larise Itur , a fost ca un pumn în stomac pentru mine , pentru ea conținea și documente , și conținea foarte multe povestiri cu foarte multe detalii și a fost foarte răscolită . Așa , pentru practic începi somatizezi . Și e acest proces de somatizare pentru altfel n-ai cum scrii dacă nu somatizezi cu subiectul . Și da , a fost foarte consumator . Dar știi cum e când un subiect se instalează în tine și există nevoia asta de a-l scrie , pentru ți se pare nu poți respira altfel dacă nu îl scoți din tine .

Speaker 1

Da , dar știu îmi spuneai , când am vorbit data trecută la podcast , e ca și cum mai închide un cerc . După ce termin de scris această carte , ceea ce ai și făcut , unde mergi mai mult în momentul istoric , etnografic , pentru e o tentativă foarte , foarte puternică de a reconstitui și o comunitate , viața unei comunități , până la urmă Exact . Atât mai valoroasă este cartea ta pentru nu sunt atâtea informații . Și iată , tu ai ref făcut un pic acest traseu al bunicilor , mătușilor și tuturor celor care au fugit atunci din calea foametei pentru a supraviețui . Iată , a ajuns la editura cartier . Cum a fost colaborarea ? Bănuiesc excelentă , pentru rezultatul este vizibil , nu-i așa ?

Speaker 2

Da , este pentru eu chiar mi-am dorit cu această carte lor le-am propus . deci a fost singura mea propunere . nu am propus în altă parte pentru mi se părea cumva acolo trebuie apară . Era ca și era ca și cum am făcut drumul înapoi De-aia , am vrut foarte mult apară acolo . Mi s-a părut acolo e acasă cartea , cartea e acasă acolo . Și da , nu știu , simt cumva așa ca și cum am întors la bunicul meu publicând la cartier Nu e râsul lui Stalin .

Speaker 1

A al lui Stalin Cu atât mai .

Speaker 2

Cu atât mai da Și râsul lui Stalin . Da , da da Este următoarea ta carte da Poftim Este următoarea ta carte .

Speaker 2

Da , este următoarea carte . Acum sunt practic mai fac o revizie a ultimei versiune a PDF-ului și probabil va ieși acum , adică nu probabil va ieși înainte de târgu din mai . Da , a fost chiar tot așa . fascinează cumva . fascinează , nu știu cum spun . Mi se pare firesc scriu despre lucrurile astea . Mi se pare istoria este atât de generoasă pentru literatură încât nu știu de ce născoci și ficționalizează oricum foarte mult pe temele astea . Și e atât de generoasă istoria încât , și cu atât mai mult Eu , cum ți-am mai spus , eu m-am format lângă Daniel Vighi Cumva el mi-a insuflat această nevoie de a face săpături arheologice în istorie Și de a căuta de fapt , pentru , de fapt , pentru ce este , ce vrem cu scrisul ăsta , ce vrem cu literatura asta , de fapt , deși cred e un impulsul , ăsta impulsul nu sună bine , dar cred nevoia asta practic de a scrie e de fapt nevoia de a-ți înțelege sensul pe care l-ai , sau de a înțelege sensul lumii . Ce vrem noi cu lumea asta , ce suntem noi în raport cu lumea ? știi , nu știu , cred despre asta este vorba și nevoia asta , într-adevăr , de a clarifica niște lucruri , pentru , iată , ne avem o problemă foarte mare . Eu sper acum din nefericire . Această undă de șoc a războiului din Ucraina și a acestor consecințe care sunt mult peste ce am crezut noi va fi în 2022 , lui Trump practic rescrie realitatea , rescrie geopolitic întreaga lume și într-un mod înfiorător și cu niște consecințe care pot fi , și sunt deja , tulburătoare oricum . Dar ce vreau spun este

Procesul de scriere și trauma istorică

Speaker 2

de ce este nevoie ? ne cunoaștem istoria , pentru noi românii avem o problemă cu chestia asta , pentru suntem un popor traumatizat și oamenii în general nu vrei să-ți confrunți trauma , dar altfel nu ai cum o vindeci dacă nu o înțelegi . Și această rezistență noastră de a vorbi despre istorie , această rezistență față de literatura care folosește subiecte de genul acesta , despre comunism , despre consecințe , a fost în general destul de marginalizată , pentru s-a spus lăsați-ne cu comunismul , nu , nu lăsați-ne cu comunismul .

Speaker 2

Faptul noi nu înțelegem ce ni s-a întâmplat și nu înțelegem fără memorie ne riscăm , oricât de clișeic pare , dar iată se întâmplă , cazi în capcanele istoriei prezente , cum se întâmplă cu oamenii ăștia care s după un dement pentru nu au memoria istorică . Dacă nu ai memoria istorică , tu nu înțelegi ce ți se întâmplă . Cum poți , cu o asemenea istorie pe care o avem noi , ne îndreptăm atenția spre Rusia . Deci mi se pare șocant Și ăsta este rezultatul punării acestui subiect pe hold . Las , n-avem nevoie mai vorbim despre Ei . Uite avem nevoie .

Speaker 1

Da , da , așa cum am mai și vorbit și data trecută apropo de aversiunea declarată față de subiectele despre comunism și așa mai departe , este de fapt o fugă de traumă , așa cum ai zis , de rememorarea , traumei . Și ce spui tu , această căutare , aceste săpături arheologice literare , practic fac parte din proiect identitar . Nu am sensul să-mi înțeleagă Dacă pui cap la cap cărțile care s-au scris și se schiu sunt au scris și se schiu , sunt piese de puzzle care întrăgesc un tablou Exact , exact , cum ai spus , rușii au ars . Eu știu cine . Deci foarte ușor se distrug Foarte ușor se distrug dovezile și se șterge și rămâne astfel un gol în memorie . Cred noi avem și multe goluri în memoria asta colectivă . Daniela , deci Ana Pauca și surâsul lui Stalin . Ai scris o parte din această carte în bursa rezidențială acordată de Călturești . Cum a fost experiența de bursieră ?

Speaker 2

Deci repeta oricând , deși e foarte complicat ajustezi rezidența săritărală cu un om care are job , dar a fost ceea ce trebuie fie pentru un scritor , adică o cameră doar a ei . Știi , în vorba , a Virginiei , nu vorba ci cartea , dar a fost ziți seama . Deci practic casa aia superbă , casa Golescu , o casă îmbibată așa de istorie , într-un loc liniștit , înconjurată de verdeață , stând o lună de zile doar scriind Cum era programul .

Speaker 1

Eu n-am fost niciodată într-o rezidență Din cauza job-ului . Am tot ezitat . Am avut niște ocazii spun așa , scriu , dar am avut .

Speaker 2

Adică , mi-am dorit foarte mult chestia asta și mi-am dat seama am nevoie de timp ca scriu cartea asta .

Bursa rezidențială și munca de scriitor

Speaker 2

M știu , cartea asta , măcar așa grosul , știi cumva să-l scriu . Și e foarte complicat , având și job . Și atunci , știind aplic la chestia asta , nu eram sigură o câștig , nu ești sigur niciodată , suntem mulți scritori care ne dorim același lucru și din păcate sunt puține rezidențe în România și din păcate sunt puține rezidențe în România . Și atunci mi-am lăsat 10 zile de concediu de pe un an pe altul , m-am gândit , în cazul în care Și a fost minunată , îți dai seama trezeam dimineața de la ora 8 , începeam scriu . Radu Aldulescu , prozatorul , era în camera pe același palier și el scrie la mașină de scris .

Speaker 2

Și acum , și ziți seama , toți ne trezeam dimineața la ora 8 , deci niciunul dintre noi nu le lăia , știi . Și ne trezeam la ori 8 , fiecare bea cafeaua , mai era acolo o logie unde mai stăteam împreună , ori nu . Și când începeam scriem , pe la 9-10 , scriam și auzeam de la ușa din camera de la Radu Aldulescu , acel țăcănit superb al mașinii de scris . De ce ți imaginezi , timp de o lună , de zile , ore întregi , auzind acel țăcănit de mașini ?

Speaker 1

Ai stat o lună , o lună ai stat .

Speaker 2

Da , da , da o lună O lucră cu o lună fără două zile . o zic ceva de genul L-a adevărat privilegiu , Exact .

Speaker 1

Dar spune-mi , Daniela , încă un lucru . E o curiozitate personală Tu ești foarte transparentă . Ai scris și pe Facebook toate etapele creației tale , ale experiențelor tale și inclusiv faptul Sfârșitul Lumii e un tren . Manuscrisul acestei cărți l-ai dat mai întâi lui Cristian Furlaș . Au scris despre el pe coperta patra parcă și Bogdan Crețu . Da exact , Dar n-ai avut emoții .

Speaker 2

nu știu , eu am în amersă , care îi admiră enorm , și m-aș gândi așa dacă i-aș da lui Cristian Fulaș un text , al meu parcă fi un elev , așa cu lecția mai puțin învățată , cum au fost . Atunci când scrii , nu te gândești la cui o dai , ce o faci . Gândul ăsta nu e . Atunci intri în transă și scrii , și scrii , și scrii , și în cap în cap e tot ce vrei scrii și capul tot ți e plin de toate . Știi de documente , de ce ai vrut scrii , de structura pe care o ai în cap , de drumurile pe care o ai în cap de drumurile pe care mergi , de drumurile pe care le părăsești , de toate încurcăturile , de în fine ce trebuie tai , ce nu trebuie tai .

Speaker 2

Știi când recitești , îți dai seama acolo nu merge , șlefuiește , taie , revin-o șantierul e greu Și în momentul starea aia de și știi trebuie ai niște feedback-uri . Și feedback-urile aia nu le poți avea decât de la oameni care ori îți dau un cap pe bună dreptate , ori îți spun n-ai făcut bine , vezi ce mai faci aici și cu cu

Feedback literar și proiectul "Anna Pauker"

Speaker 2

cartea asta . Însă eu am făcut altfel , n-am lăsat-o până la capăt . I-am dat lui Cristi Fulaș când încă aveam 20 de pagini și el mi-a dat un feedback . Atunci vezi nu știu ce , nu știu cum , o chestie care m-a ajutat enorm , enorm . Și după aceea știu cum , o chestie care m-a ajutat enorm , și după aceea nu i-am mai dat până la final . Dar când i-am dat la final ? pentru Cristi Fulas este nemilos și bine așa și trebuie fie . Deci sunt niște sentimente , un consum groaznic Te doare stomacul , te doare stomacul , te doare stomacul . Și până na , până am așteptat de la el un feedback , a fost destul de groaznic .

Speaker 2

Da pentru ăsta a fost un profesor sever , totuși , Da , da , da , Da , da , da . Nu te-am dus cu nimic . și Ea a fost un profesor sever . Și acum la cartea asta în care a citit doar 30 de pagini și după am zis nu mai citi . Zic te rog , nu mai citi , pentru am intrat iar în el și iar am intrat în șantier . Deci am corectat la cartea asta și am s-a lahorit la ea cred mi-a ieșit pe ochi și acum o să-i trimit astăzi ultima variantă și vedem .

Speaker 1

Eu îți țin pumnii , daniela . Mai avem câteva minute și vrea ne răspui când apare cartea în limba franceză și versiunea în limba germană . Sfârșitul nu mi-a un tren . Cred anul viitor Da , anul viitor .

Speaker 2

Anul viitor Înțeleg și ai văzut și din articolul publicat de ei de editura grasa pe acea platformă a profesioniștilor de carte din Franța , ei vor practic fie cumva sincron cu editura germană pentru târgul de la Frankfurt care va avea loc la sfârșitul anului viitor .

Speaker 1

Am înțeles , minunat Așteaptă evenimente foarte frumoase . Pe bună dreptate , pe meritate , ai muncit . Eu știu , ți-am citit și poemele care pe mine m-au turburat până la intre încep tu scrii aceste cărți grandioase , și o spun fără niciun fel de laudă sau periuță , nu am niciun interes . E adevărul gol-goluț despre cartea Anna Pauker și râsul lui Stalin . Ce ne poți spune ?

Speaker 2

când o putem avea în mână .

Concluzii și lansarea noii cărți

Speaker 2

Va ieși Probabil într-o lună , o lună și ceva . Va ieși pentru târgul De la București Bookfest-ul va fi în sfârșitul lunii mai , deci în mod sigur va fi Pentru târg proaspătă , ca zic așa .

Speaker 1

Îți mulțumesc foarte mult pentru această discuție Sincer onest , așa cum e și tu de altfel , ca om , ca jurnalist , ca scriitoare . Îți doresc mult succes . Îți simt pumnic ca scriști , nu-ți dea prea multe teme de făcut și nu trebuie crezi cu cartea în toate țările în care va fi tradusă , pentru eu zic abia începe toată .

Speaker 2

Te sperăm . Îți mulțumesc și eu pentru invitație și pentru cuvintele tale frumoase .

Speaker 1

Numai bine , Daniela La revedere .

Speaker 2

La revedere . mulțumim pentru vizionare .