
USR Insider
Parlamentarii și primarii sunt și ei oameni! Și unii dintre ei, chiar niște oameni foarte mișto. USR Insider, un podcast făcut relaxat și deschis, își propune să îți arate de ce ar trebui să te intereseze politica. Ce îți iese ție din asta, la ce te ajută că știi cum se nasc legile ori cum se face bugetul la primărie? USR Insider îți răspunde. Și tot din acest podcast vei afla la ce festivaluri merg parlamentarii, care dintre ei au tatuaje și cum se salvează de la divorț. USR Insider este un podcast despre ce se poate face altfel în politica românească. Ce ne-a ieșit, unde ne-am poticnit nițel și de ce fiecare zi e o pagină albă pe care o putem scrie exact așa cum vrem, împreună.
USR Insider
Podcast USR Insider #6. Tudor Pop
Episodul #6
Durata: 41 min
Invitat: Tudor Pop
Moderator: Lucia Udrescu
Capitole:
00:00 Introducere
01:16 Ce ne aduce rotația Ciucă-Ciolacu.
03:03 Calitatea unora dintre parlamentari.
04:00 Ce vrea USR de la păcănele.
13:35 Bani la buget din păcănele – cu ce-i înlocuiești.
15:05 Pe ce a pariat Tudor Pop.
15:38 Lege pentru curtea școlii.
19:37 Bani pentru sportul de masă – copii și juniori.
22:45 Decriminalizarea consumului de marihuana
29:58 Ce înseamnnă relaxare pentru deputatul Tudor Pop
33:26 Cu ce preparat ar merge deputatul Pop la Chefi la cuțite.
35:35 Cine este Sanda pe care o iubește Tudor Pop
36:54 Ce muzică ascultă și de ce lăutărească
38:35 De ce merge la Electric Castle
39:49 Papanași sau clătite
Tudor Pop e deputat, e tată, e un pasionat de sport și de gătit. Da, da. Face multă mișcare, dar face mișcare și în bucătărie. Poate că descrierea aceasta li se potrivește multor bărbați, dar pe lângă asta, Tudor face și legi, care au un impact real și concret în viețile nostre. Cum ar fi? Deschiderea curților școlilor pentru cei care vor să facă mișcare și după orele de curs, scoaterea păcănelelor de la parterul blocurilor. Și sunt doar câteva exemple. Tudor Pop crede că politica este un balet al negocierii, dar mai ales dorință clară de a face reguli care să ne ajute să trăim cu scop, sens și o viață de bună calitate. De la Tudor Pop primești și câteva sfaturi de păstrat mintea ageră și după 40 de ani, sfaturi pe care le-a testat pe pielea lui. PRO sau CONTRA legalizării consumului de marihuana? Răspunsul lui este complex, ascultă-l.
Lucia Udrescu, moderatoarea podcast-ului, este membru USR Tineret, absolvent al ASE și când nu face politica și Podcast, calculează taxe.