Vorbe în bucate - De Corina

Vorbe în bucate - De Corina #4: Chef Joseph Hadad, Chef Marco Favino

De Corina Blog Season 1 Episode 4

Vorbe în bucate – De Corina, podcastul cu sare și piper unde punem la foc mic subiecte din lumea gastronomiei, continuă poveștile cu episodul #4, alături de invitații: Chef Joseph Hadad ṣi Chef Marco Favino.

> Chef Joseph Hadad s-a născut în Haifa, mamă de origine marocană și tată tunisian. A studiat Școala de Bucătari în Haifa și a lucrat la restaurante din întreaga lume precum Kempinski Hotel în Germania, Ritz-Carlton Hotel în Boston, Savoy Hotel în Londra etc.

A gătit pentru numeroase personalități: de la Robert de Niro la Madonna, Michael Jackson, Bill Clinton, Francois Mitterrand, Regele Juan Carlos al Spaniei etc.

Din anul 1996, de 28 ani, locuiește în România: a fost Executive-Chef la Casa Vernescu (timp de 14 ani), a participat la showuri TV, a predat cursuri de gătit ,,Cooking with Joseph''', a scris două cărți etc.
În prezent deține două restaurante în București: Caju și Mace.

> Chef Marco Favino este un italian născut în Puglia, dar locuiește în România de zece ani. A studiat școala de bucătari lângă Parma, Alma La Scuola Internazionale di Cucina Italiana. 

A venit prima oară în România să lucreze în cadrul unui hotel cu 5 stele. Ulterior s-a stabilit aici și s-a căsătorit cu o româncă, Pastry Chef. 

Se implică în proiecte de consultanță iar mâncarea pe care o propune o puteți descoperi la Hotel Lux Garden Hotel & Resort - 5 stele, din Azuga. 

Marco citește foarte mult pe subiect și studiază îndeaprope gastronomia românească cu diferențele sale regionale. 

 Să fie cu poftă bună de gusturi și oameni faini!

::: Podcastul Vorbe în bucate – De Corina are variantă video, poți urmări pe YouTube. :::

  #vorbeinbucate #decorina #podcast #gastronomie


Mulțumesc că ai ascultat! Ne întâlnim și pe de-corina.ro, pe YouTube, Instagram or Facebook!