În Drum spre Terapie - Un Podcast despre Autism

Beneficiile cu Privire la Educație, Muncă, Locuință

Paul Boncutiu Season 1 Episode 7

Astăzi continuăm discuția despre Beneficii le pe care copiii și adulții cu dizabilități le primesc de la stat, după ce într-un episod anterior am discutat despre Beneficiile financiare. Sperăm că este un subiect de mare interes pentru noi toți, părinții unor copii cu dizabilități, dar totodată de interes și pentru adulții încadrați cu grad de handicap. Am împărțit beneficiile pe care Statul Roman le acordă persoanelor cu handicap, în patru categorii mari: beneficii financiare, beneficii legate de muncă, de educație și de locuință. Astăzi o să discutăm despre ultimele trei. 
Legat de discuția de astăzi, o să trecem puțin în vedere trei seturi de beneficii care sunt importante pentru copiii și adulții cu handicap, precum și pentru familiile acestora. Vorbim astăzi despre accesul la educație și acesta este un subiect interesant pentru că am văzut în mediul online multe întrebări cu privire la modul în care sunt tratați copiii cu dizabilități în școlile/grădinițele de masă. Vom discuta și despre încadrarea în câmpul muncii atât din perspectiva angajatului cât și din cea a angajatorului. În final o să discutăm despre dreptul la locuințe. 

Support the show

Mulțumim pentru că ne-ați ascultat. Ne găsiți de asemenea și pe Facebook și pe Instagram, unde vă invităm să ne urmăriți pentru a descoperi mai multe informații despre noi.

Facebook: Autism Eli Explorează
Instagram: Autism_Eli_Explorează

Odata cu intrarea in noul An, dorim să vă urăm pe această cale un An Nou Fericit, cu multe impliniri și multă sănătate. Să ne bucuăm de copiii noștri și să ne înarmăm cu multă răbdare și multă multă dragoste. 

Astăzi continuăm discuția despre Beneficii le pe care copiii și adulții cu dizabilități le primesc de la stat, după ce într-un episod anterior am discutat despre Beneficiile financiare. Sperăm că este un subiect de mare interes pentru noi toți, părinții unor copii cu dizabilități, dar totodată de interes și pentru adulții încadrați cu grad de handicap. Am împărțit beneficiile pe care Statul Roman le acordă persoanelor cu handicap, în patru categorii mari: beneficii financiare, beneficii legate de muncă, de educație și de locuință. Astăzi o să discutăm despre ultimele trei. 

Pentru fiecare dintre noi, părinții de copii cu dizabilități acest ajutor pe care statul roman ni-l asigură este unul foarte important. Dar este important ca acest ajutor să fie accesibil și ancorat în realitatea în care trăim astăzi. Dacă ne gândim la acel indicator de referință despre care discutam în episodul trecut, este clar că este extrem de distorsionat față de nevoile reale pe care o persoană le are în economia de astăzi. Trebuie să ne gândim că persoanele cu dizabilități se încadrează cu greu în câmpul muncii – aici depinde foarte mult de dizabilitate – costurile cu mâncarea și cu locuința sunt foarte mari, mai ales dacă locuim în orașele mari ale țării. 

Pe lângă aceste costuri financiare, ne mai uităm și la sprijinul pe care îl avem din perspectiva grădiniței, a terapiei, terapie care astăzi nu este decontată cu toate că există din Octombrie legislație în acest sens. Dar condițiile impuse de către autorități pentru ca cele două ore de terapie minim necesare pe zi să fie decontate sunt prea dificil de respectat și implementat de către un simplu cabinet de psihologie. Este o decizie bună, dar care încă mai are nevoie de finisaje. 

Legat de discuția de astăzi, o să trecem puțin în vedere trei seturi de beneficii care sunt importante pentru copiii și adulții cu handicap, precum și pentru familiile acestora. Vorbim astăzi despre accesul la educație și acesta este un subiect interesant pentru că am văzut în mediul online multe întrebări cu privire la modul în care sunt tratați copiii cu dizabilități în școlile/grădinițele de masă. Vom discuta și despre încadrarea în câmpul muncii atât din perspectiva angajatului cât și din cea a angajatorului. În final o să discutăm despre dreptul la locuințe. 

As vrea sa mai fac o precizare cu privire la Beneficiile Financiare enumerate în episodul anterior. La Beneficiul legat de posibilitatea accesarii unui credit bancar pentru mașină sau pentru modificari necesare în casă, am omis să menționez că pot să acceseze creditul și părinții unui copil cu handicap grav sau accentuat sau persoanele care au în grijă un copil cu handicap grav sau accentuat. Consider că este o mențiune importantă care mi-a scăpat în momentul realizării episodului precedent. 

 

În episodul anterior am discutat despre beneficiile financiare pe care persoanele cu dizabilități le primesc conform Legii 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astăzi continuăm cu beneficiile legate de muncă, educație și locuință. 

Înainte de a începe să prezentăm beneficiile, aș vrea să mai trec o data în revistă drepturile de care beneficiază persoanele cu dizabilități, precum și principiile care stau la baza protecției și promovării acestor drepturi pe care persoanele cu dizabilități le au. 

 

Persoanele cu dizabilități beneficiază prin lege de următoarele drepturi:

  1. Dreptul la ocrotirea sănătății: Acesta include prevenirea, tratamentul și recuperarea.
  2. Dreptul la educație și formare profesională: Persoanele cu dizabilități au dreptul la acces la educație și la programe de formare profesională.
  3. Dreptul la ocuparea și adaptarea locului de muncă: Aceasta implică facilitarea angajării și adaptarea locului de muncă pentru a se potrivi nevoilor persoanelor cu dizabilități.
  4. Dreptul la asistență socială: Acesta include servicii sociale și prestații sociale.
  5. Dreptul la locuință: Persoanele cu dizabilități au dreptul la un mediu de viață adecvat, inclusiv acces la locuință.
  6. Dreptul la petrecerea timpului liber: Accesul la cultură, sport și turism este garantat.
  7. Dreptul la asistență juridică: Persoanele cu dizabilități au dreptul la sprijin legal.
  8. Dreptul la facilități fiscale: Aceasta se referă la beneficiile fiscale acordate persoanelor cu dizabilități.
  9. Dreptul la evaluare și reevaluare: Persoanele nedeplasabile beneficiază de examinări la domiciliu la intervale de 2 ani pentru evaluare complexă1.

Este important ca aceste drepturi și facilități să fie respectate și să contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități.

 

Protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii:

a) respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului;

b) prevenirea și combaterea discriminării;

c) egalizarea șanselor;

d) egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă;

e) solidaritatea socială;

f) responsabilizarea comunității;

g) subsidiaritatea;

h) adaptarea societății la persoana cu handicap

;i) interesul persoanei cu handicap;

j) abordarea integrată;

k) parteneriatul;

l) libertatea opțiunii, a controlului sau/și a deciziei asupra propriei vieți, a serviciilor și formelor de sprijin de care beneficiază 

m) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii;

n) protecție împotriva neglijării și abuzului;

o) alegerea alternativei celei mai puțin restrictive în determinarea sprijinului și asistenței necesare;

p) integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi și obligații egale cu ale tuturor celorlalți membri ai societății, cu respectarea nevoilor specifice persoanelor cu handicap.

 

Muncă

1.      În vederea dezvoltării potențialului pentru muncă, persoanele cu handicap pot beneficia de pregătire pentru muncă sau activități de instruire, dezvoltare personală sau perfecționare a abilităților în cadrul atelierelor protejate organizate de structuri guvernamentale sau neguvernamentale, conform unei metodologii aprobate prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

2.      Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.  Din pacasate (3) Autoritățile și instituțiile publice, precum și persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru una dintre următoarele obligații:a) să plătească, lunar, către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;b) să plătească, lunar, către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferența până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziționeze, pe bază de parteneriat, produse și/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate.

Din păcate, a lăsa niște portițe de scăpare pentru angajatori înseamnă de multe ori că aceștia vor alege să plătească decât să angajeze pe cineva, cu toate că așa cum zice și legea, ei vor plăti exact salariul pe care ar putea să îl dea persoanelor cu handicap. Din punctul meu de de Vedere și este exclusive o opinie personală, ar trebui să existe niște obligații și O singură excepție și anume situația în care se dovedește cu acte faptul că nu s-au găsit personae cu handicap care să dorească să fie angajate sau că nu există interes din partea persoanelor cu handicap înspre acest job. 

3.      (1) În vederea dezvoltării potențialului de muncă, persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu vârstă activă de muncă, care urmează programe de pregătire pentru muncă sau de angajare asistată sau activități de instruire, dezvoltare personală sau perfecționare a abilităților în cadrul atelierelor protejate pot beneficia, pe baza unei evaluări individuale, de un stimulent de inserție pe piața muncii, acordat la cerere, pe perioadă determinată, indiferent de venituri. Am căutat puțin care ar fi valoarea acestui stimulant, dar din păcate nu am găsit nimic, în principiu ar trebui să fie stabilit de către Autoritatea Nationala pentru Protejarea Persoanelor cu Dizabilitati. 

 

 

(1)   Persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă beneficiază de următoarele drepturi:a) cursuri de formare profesională;b) adaptare rezonabilă la locul de muncă;c) consiliere în perioada prealabilă angajării și pe parcursul angajării, precum și în perioada de probă, din partea unui consilier specializat în medierea muncii;d) o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puțin 45 de zile lucrătoare;e) un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului pentru motive neimputabile acestuia;f) posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi, în condițiile legii, în cazul în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens;

(2)   Angajatorii persoanelor cu handicap beneficiază de următoarele drepturi:a) deducerea, la calculul profitului impozabil, a sumelor aferente adaptării locurilor de muncă protejate și achiziționării utilajelor și echipamentelor utilizate în procesul de producție de către persoana cu handicap;b) deducerea, la calculul profitului impozabil, a cheltuielilor cu transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de muncă, precum și a cheltuielilor cu transportul materiilor prime și al produselor finite la și de la domiciliul persoanei cu handicap, angajată pentru muncă la domiciliu;c) decontarea din bugetul asigurărilor pentru șomaj a cheltuielilor specifice de pregătire, formare și orientare profesională și de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap;d) o subvenție de la stat, în condițiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.

(3)    

 

Educatie

Educația persoanelor cu handicap este parte integrantă a sistemului național de învățământ, coordonat de Ministerul Educației Naționale.(2) Educația persoanelor cu handicap se realizează prin:a) învățământul de masă;b) învățământul special integrat, organizat în învățământul de masă;c) învățământul special;d) învățământul la domiciliu sau pe lângă unitățile de asistență medicală;e) alte variante educaționale alternative, adaptate cerințelor educaționale individuale.

Art 19 În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap în unitățile și instituțiile de învățământ, autoritățile publice au obligația să ia următoarele măsuri specifice:a) să promoveze și să garanteze accesul la educație și formare profesională al persoanelor cu handicap;b) să asigure școlarizarea la domiciliu a persoanelor cu handicap nedeplasabile pe durata perioadei de școlarizare obligatorie, precum și pregătirea școlară, indiferent de locul în care persoana cu handicap se află, inclusiv prin cadrele didactice de sprijin/itinerante;c) să asigure accesul la formele de educație permanentă, adaptându-le nevoilor educaționale ale persoanelor cu handicap;d) să sprijine cooperarea dintre unitățile de învățământ special sau de masă cu familia și comunitatea, în vederea asigurării unei oferte educaționale care răspunde nevoilor individuale ale persoanelor cu handicap;e) să asigure pregătirea cadrelor didactice în vederea adaptării practicilor educaționale pentru elevii cu handicap din grupe sau clase de învățământ obișnuit;(la 25-07-2020, Litera e) din Articolul 19 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 145 din 22 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 22 iulie 2020 )f) să asigure posibilitatea practicării unui sport de către orice persoană cu handicap, precum și pregătirea cadrelor didactice în vederea însușirii de către acestea a unor noțiuni medicale și tehnice specifice;g) să asigure servicii educaționale de sprijin pentru persoanele cu handicap și familiile acestora, prin specialiști în domeniul psihopedagogiei speciale;h) să asigure accesul în unitățile și instituțiile de învățământ cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (1) lit. f).

Aici am văzut multe comentarii de la părinți care sunt aproape hartuiti de educatori/profesori in cee ace priveste educatia copiiilor si accesul la gradinita/scoala de masa. Dupa cum vedeti, oricand un professor/invatator/educator vă cere sa va luati copilul acasa sau pur si simplu nu ii convine ca are un copil cu dizabilitati in grupa, sa stiti ca puteti sa apelati la legislatie care din punctul meu de Vedere este foarte clara in aceasta directive. 

Si noi am trecut prin ceva similar, am avut-o pe pitica noastra la gradinita de masa, unde nu se ocupau de ea. Dar noi am reusit sa o mutam la gradinita speciala unde lucrurile functioneaza super ok. Cu toate acestea, legislatia ar trebui sa fie respectata/implementata correct în toate unitățile de învățământ. 

 

Locuinta

 

Articolul 20(1) În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la obținerea unei locuințe, autoritățile publice au obligația să ia măsuri pentru introducerea unui criteriu de prioritate pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuințelor care aparțin domeniului public al statului ori unităților administrativ-teritoriale ale acestuia.(2) Persoanele cu handicap grav beneficiază de următoarele drepturi:a) acordarea unei camere de locuit, suplimentar față de normele minimale de locuit prevăzute de lege, pe baza contractelor de închiriere pentru locuințele care aparțin domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale ale acestuia;b) scutirea de la plata chiriei pentru suprafețele locative cu destinație de locuințe deținute de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale ale acestuia și care sunt în folosința acestor persoane.

Articolul 20^1(1) Persoanele cu handicap pot beneficia de locuință în cadrul rețelei de locuire incluzivă, în baza evaluării nevoilor individuale de viață.(2) Modalitatea de acordare, de organizare și funcționare, de finanțare și monitorizare a locuințelor din rețeaua de locuire incluzivă se stabilește prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

 

Articolul 20^2(1) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu pot primi un beneficiu pentru locuire, în condițiile legii.(2) Beneficiul de locuire prevăzut la alin. (1) se suportă din bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile, prin bugetul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, prin transferuri către bugetele direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București, la solicitarea fundamentată a acestora.

 

People on this episode