
Click&Connect by Bianca Ionel
Hei, te salut! Sunt Bianca Ionel și asculți podcastul Click & Connect, un podcast în care vorbesc despre site-uri și forma în care acestea te conectează autentic cu audiența și te susțin să-ți duci afacerea la nivelul următor. Toate informațiile sunt bazate pe experiența mea pe care am adunat-o din 2009 până în prezent în domeniul dezvoltării site-urilor de prezentare și comerț online.
Peste care presar praf de stele din marketing, SEO, dezvoltare personală, coaching, dar și lucru cu Legile Universale. Să începem călătoria Click & Connect!
Click&Connect by Bianca Ionel
Click&Connect Podcast #50 - Recenziile produselor cresc rata de conversie cu 20% în magazinul online
Știai că 84% dintre cumpărători citesc recenziile înainte de a apăsa pe butonul de cumpără?
Ei bine, recenziile nu sunt doar un detaliu ci o armă secretă când vorbim de maximizarea credibilității magazinului tău online. Așadar în episodul de astăzi îți vorbesc despre un subiect ce poate deveni superputerea ta când vine vorba de prezentarea recenziilor și a notelor produselor încât să obții cu 25% mai multe conversii, doar aplicând simple practici, dar și bifând un checklist care te susține să te asiguri că magazinul tău online inspiră încredere și te susține în egală măsură să faci conversii.
Rămâi alături de mine să vezi ce ți-am pregătit!