Talantul Teodorei

Predică la Duminica a șaisprezecea după Rusalii, pericopa evanghelică de la Matei,  cap. 25,  v. 14-30:

Pericopa ne prezintă una dintre parabolele importante ale Mântuitorului, care ne indică  subtil faptul că trebuie să fim dinamici și implicați în viața de zi cu zi, folosindu-ne de talentele pe care Domnul le-a zidit în fiecare dintre noi.
Iar Teodora, una dintre împărătesele remarcabile ale Bizanțului creștin, sărbătorită în această duminică, ne spune că oriunde și mai ales oricât de departe sau de sus am ajunge în viață, dragostea față de Domnul trebuie să prevaleze.

Rugându-ne pentru pacea și binecuvântarea lumii,  ne dorim ca primăvara care bate la ușă să aducă pace, liniște și binecuvântare în inimile tuturor.

Dați-ne de veste care e părerea voastră despre podcast, despre acest episod și, mai ales, despre subiectul lui, prin oricare din căile care vi par mai la îndemână. Pe noi ne găsiți aici:

·       E-mail la vestibune.podcast@gmail.com,

 ●       Facebook @vestibune.podcast,

●       Instagram @vestibune.podcast și

·       YouTube: Vești Bune - un podcast despre liniștea Duminicii

Muzica:            "Angel Piano Main" de ZakharValaha, preluată de pe Pixabay/Patreon.
                              "Piano Classical Logo" de ZakharValaha, preluată de pe Pixabay/Patreon.                           
Foto credits: Tudor-Călin CIOCA

Transcript

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Bine, slugă bună și credincioasă! Peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune. Intră într-o bucuria Domnului Tău! Este versetul al 21-lea din prima pericopă evanghelică citită astăzi, care ne vine de la Evanghelistul Matei, din capitolul 25, versetele de la 14 până la 30.

Și cea de-a doua pericopă citită a fost pusă în cinstea Sfântului Ierarh Haralambie, cel cinstit ieri. Pentru că noi nu am avut ieri Sfânta Liturghie, m-am gândit să punem astăzi o pericopă evanghelică specială, cea rânduită de biserică în cinstea Lui, pentru a-L avea pe Sfântul Ierarh Haralambie împreună cu noi.

Este unul dintre mari ierarhii bisericii, este extrem, extrem de iubit, după cum știți, în primul rând, cred, în popor. Și să știți că... În Biserica Greciei, Sfântul Ierarh Haralambie apare extrem de des în acea parte a iconostasului unde noi îl avem reprezentat pe Sfântul Nicolae. Sfântul Nicolae este preponderent în majoritatea bisericilor de la noi, în partea de miază-noapte a altarului, la greci este într-o expunere paralelă cu Sfântul Ierarh Haralambie.

Și de acest motiv m-am gândit să-l avem și să avem parte de binecuvântarea Lui în acest an. Acum noi am ajuns cu darul Domnului la Duminica 16 după Rusalii, când Biserica ne pune înainte ochilor minții noastre pilda talanților. Este una dintre cele mai cunoscute pilde, parabole ale Mântuitorului. Și înțelegem subțint din această parabolă că un slujitor care înmulțește talanții sau talentele, putem să mergem și pe această linie, pe care ne oferă limba engleză cu privire la acest cuvânt, este răsplătit de către Domnul și Stăpânul Său.

Și mai ales este lăudat. Observăm că acțiunea și dinamismul sunt preferate pasivității, care este, după cum ați și auzit, extrem de păgubitoare. Dincolo de această introducere, astăzi noi vom vorbi despre talentul Teodorei. Și vom încheia cu câteva concluzii.

Ce vom învăța astăzi? Că fiecare trebuie să punem în mișcare darurile Domnului zidite în noi.

Și acum, oprirea principală, vă spuneam că va fi asupra talantului Teodorei. Pentru că în anii anteriori am vorbit despre interpretarea exegetică a acestei parabole, m-am gândit să urmăm o altă cale, rămânând, după cum nădăzduiesc, că veți înțelege zona dorită de pericopă sau zona indicată de pericopă.

„Mărul cel dintâi, talentul pe care Dumnezeu l-a sădit în mine, ți-l înapoiez neatins. Este fecioria mea. Cel de-al doilea, asemenea dinarilor, Este fiul pe care ți-l voi dărui”. Așa îi spune Teodora, o tânără nobilă din Paflagonia, din nordul Asiei Mici, lui Teofil, împărat al Bizanțului între anii 829 și 842.

Ca o primă observație, Teofil dorea să se căsătorească și, conform unui obicei imperial, sunt aduse la palat șapte fete nobile, demne de tronul Imperiului, cărora Teofil le oferă câte un măr. Le cheamă a doua zi pentru a le chestiona legat de mărul primit, ce-au făcut cu acel măr. Iar Teodora îi dă răspunsul care îl convinge.

Ca în parabolă, ea îi aduce primul măr, înapoi, fecioria ei, dar îi aduce și un al doilea măr, exact cum ne cere cuvântul parabolei, prin promisiunea că îi va oferi un moștenitor pe care orice împărat și-l dorește în primul și în primul rând. Acest este talentul suplimentar. Și să știți că este o scenă aceasta teribil de importantă în istoria și în existența Imperiului Bizantin, dar mai ales a Bisericii, după cum veți înțelege.

Ca o a doua observație, să știți că tot aici, în acest grup de șapte fete, se afla și Casiana, o nobilă la fel de specială, de data aceasta de loc chiar din Constantinopol, care are un dialog celebru, sunt întâmplări reale ce vă relatez acum, cu același Teofil care, copleșit, marcat de frumusețea Casianei, îi spune în momentul în care îi oferă mărul „Prin femeie au intrat în lume cele josnice”, adică prin Eva a venit căderea și toată prăbușirea spirituală a neamului omenesc.

Iar ea îi răspunde prompt, franc, prea franc pentru orgoliul unui împărat bizantin, citez cuvintele Casianei „Și prin femeie au venit cele mai alese”, referindu-se la Maica Domnului și întruparea Mântuitorului și venirea Lui în lume. Aceste două momente aparțin unor relatări diferite, dar sunt cu siguranță complementare, și îi oferă Teodorei tronul Bizanțului, iar Casianei liniștea și mai ales independența după care ea tânjea.

Ca o a treia observație, imnul Casianei, sau cântarea Casianei, cum se numește ea, se cântă la denia din Marțea Mare și totodată la Liturghia Darurilor din Miercurea Mare, adică în niște momente de o copleșitoare importanță. Se cântă acest imn al ei care este, fără a exagera cu nimic, tulburător de frumos.

Pentru că ea devine, în viața monahală pe care și-o dorea și pe care a îmbrățișat-o, una dintre extrem de puținele femei imnografi din istoria Bisericii. Și singura, alături de Ana Comnena, care a semnat cu numele ei propriile creații, singurele femei. Ca să înțelegeți mai bine, în Biserica Greciei astăzi nu există femei la strană.

În Biserica Greciei avem instituția de care vorbisem și altădată a psalților și sunt bărbați. Vă dați seama ce însemna în urmă cu 1200 de ani să ai o femeie care scrie imne și cântări alese închinate Domnului pentru niște psalți bărbați. 
Și acum revenim. Cei doi, Teodora cu Teofil se căsătoresc în 4 mai 830 și au cinci fete și doi băieți.

Teodora și-a ținut promisiunea, era cu siguranță sub inspirația Duhului în momentul în care a oferit acest măr profetic lui Teofil. Dar din păcate Teofil, un an mai târziu, dă un edict cumplit împotriva icoanelor.

Iar după șapte ani, în 838, îl dă și pe al doilea, cerând distrugerea tuturor icoanelor din Imperiu și pedepsirea groaznică a celor care le cinsteau. Teodora, în același timp, în paralel, avea propriile icoane în dormitorul propriu unde se ruga și se închina Domnului Maicii Domnului și Sfinților prin aceste icoane.

Cu o altă observație, Teofil, pentru a-și duce mai departe lucrarea de distrugere, îl numește Patriarh al Constantinopolului și conducător al Bisericii, pe Ioan Gramaticul, care domnește pe tronul patriarhal între 837 și 843, era un iconoclast radical, deci nu a tolerat sub nicio formă icoanele, și ajunge într-un moment de nebunie, i-a spune eu, pentru că pune de-a drept o anatemă patriarhală peste creștinii cinstitori de icoane.

Acum, dacă privim cu ochii minții la icoana Preasfintei de la Nicula, înțelegem că termenul de nebunie, atașat, să spunem lui Ioan Gramaticul, nu este deloc exagerat, pentru că Transilvania însăși și-a hrănit credința în ani grei și de restriște, prin binecuvântarea Maicii Domnului de la Nicula, de-a lungul a sute de ani.

Totul se termină brusc, când Providența probabil a intervenit și a hotărât Domnul că Teofil a făcut destul de rele, când îl cheamă la judecată în 842, pe tron urcă Mihail al treilea, fiul lor minor, al Teodorei și al lui Teofil, Iar Teodora devine conducătoarea de drept și de facto a Imperiului, până la vârsta de majorat a lui Mihail.

Îl numește Patriarh pe Metodie, care este adus din exil, un bărbat sfânt, care în cadrul unui sinod ținut în Palatul Patriarhal, alcăturește un Synodicon, în baza căruia sunt anulate toate deciziile eronate și toate ereziile și ereticii sunt condamnați, restabilind cultul Sfintelor Icoane. Asta se întâmpla în 11 martie 1843.

Și pentru că sinodul s-a ținut în ajunul primei duminici a Postului Mare, de care începem deja să ne apropiem și noi, de acolo, din acel moment, avem sărbătorită Prima Duminică din Postul Mare ca Duminică a Ortodoxiei. Așa cum știți, primim cuvântul de învățătură de la Patriarhie în întreaga noastră țară și peste tot este la fel, pentru a se sublinea importanța acestui moment în istoria Bisericii, importanța recuperării gândirii ortodoxe în Biserică.

Ce-aș vrea eu să înțelegem din această zonă ceva mai tehnică și cu destui de mulți ani enumerați, printre care a trebuit să ne strecurăm. Biserica însăși s-a sprijinit pe răspunsurile ingenioase și mai ales pe viețile sfinte ale acestor două femei. Teodora, al cărei talent, cred că înțelegeți de acum, Este iubirea de chipul frumos al Domnului, al Maicii Lui și chipurile Sfinților, completate în mod evident și armonios de o credință curată, vie și netemătoare.

Iar Casiana, al cărei talent reprezenta alcătuirea de imne de slavoslovire a lui Dumnezeu în liniștea mănăstirii, A făcut asta întreaga viață și să știți că în perioada de prigonire a lui Teofil a fost inclusiv biciuită. Era stareță de mănăstire și a fost biciuită pentru că ascundea icoane în mănăstirea ei.

Fiecare dintre ele i-au slujit așa cum le-a fost dăruit de sus. Dar nu au stat, nu au fost pasive, indiferent de pozițiile privilegiate pe care le aveau. Și Casiana da rănii pe Teodora ca împărăteasă și-au muncit cu timp și fără timp prin uneltele pe care Domnul le-a zidit în ele." Și acum ca ultimă observație, cu fiul Teodorei, cu împăratul Mihail al III-lea, trebuia să se căsătorească și Irina.

Care, urmând unui alt talant descoperit de sus, a ajuns tareță a Mănăstirii Arhanghelilor din cartierul Hrisovalant, cea pe care cu imensă nevrednicie o numim Maica noastră Irina Hrisovalantou, al cărei talant a fost rugăciunea neîncetată. Atât pe Irina cât și pe Teodora le avem pictate pe partea de miază-noapte a Bisericii, a capelei noastre.

Acolo în colț este Sfânta Irina și aici este Sfânta Împărăteasă Teodora. O vedeți pictată cu chipul Mântuitorului în brațe, în amintirea faptului că lupta contra iconoclasmului s-a sprijinit pe decizia ei și mai ales pe dragostea ei. Iar pe Casiana o avem pictată în inimile noastre și, cred eu, în fiecare notă care este cântată la strana capelei noastre.

Câteva concluzii. Prima concluzie, Teodora îmbrăcată în haină monahală la finalul vieții ei, adoarme în Domnul pe 11 februarie 867. Este sărbătorită astăzi Sfânta Teodora și prin viața ei învățăm că împărăția lui Dumnezeu pe pământ poate atârna și doar în voința și credința curată a unei singure femei.

De la Casiana. Învățăm că simplitatea și mai ales pocăința, sunt căile care ne duc nu la poleitul tron bizantin ci la acel Tron, înconjurat de heruvimi de foc. Si-o să citez acum câteva fragmente din Imnul Casianei: „Ca să sărut preacuratele Tale picioare, și să le șterg pe ele iarăși cu părul capului meu, al căror sunet, auzindu-l cu urechile Eva în rai, în amiază zi de frică s-a ascuns”.

Aceasta a doua parte a citatului se crede că ea aparține lui însuși Teofil, care venind să o caute în iatacul ei, nu a găsit-o pentru că ea se ascunsese într-un dulap, A văzut textul pe masă și a luat penița și a completat acest text, pe care Casiana l-a păstrat în această cântare minunată, pe care o puteți găsi pe internet, Cântarea Casianei, și o putem asculta cu toții în săptămâna mare, dinainte de Paști.

Iar a treia concluzie și ultima, de la Irina, învățăm că... Rugăciunea continuă, asiduă, fermă, este vântul pe care trebuie să-l dorim în velele, în pânzele capelei noastre, pe drumul spre marele moment al sfințirii, al nunției cu mirele Hristos. Amin.