Vești Bune - un podcast despre liniștea Duminicii
Podcastul nostru a început cu o serie de predici și cateheze duminicale rostite în cadrul Sfintei Liturghii, la Capela Așezământului "Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Mucenic Iulian din Tars," situată în loc. Popești, com. Baciu, jud. Cluj. Inginer și preot misionar al acestei capele, părintele Radu V. Bob se străduieste să aducă explicații lămuritoare cu privire la evenimentele din viața și activitatea Mântuitorului cuprinse în pericopele evanghelice duminicale, precum și explicații privitoare la ritmul liturgic al slujbelor bisericești.
De ce acest nume, poate vă veți întreba? Pentru că Vestea cea Bună a Evangheliei ne dăruiește suficientă pace, liniște interioară și de ce nu, curaj, în fața săptămânii care stă să înceapă. Iar „invitații" permanenți ai acestui podcast vor fi sfinții Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Nicolae Velimirovici, Nicolae Cabasila, părintele profesor Alexander Schmemann, precum și alții care ne vor ajuta să descifrăm tainele cuvintelor cerești.
În timp, s-au adăgat alte serii, noi și interesante, cum ar fi „În căutarea lui Aslan” - o căutare continuă și inedită, „Minuni” - cu niște întâmplări tare frumoase cu și despre sfinți și arhangheli, „Con~vorbiri” - cu niște povestiri tare... faine (că tot suntem la Cluj), „Tu ești” - care prezintă viețile unor fete foarte speciale, ajunse ulterior sfinte.
Dacă v-am făcut curioși, vă invităm să ascultați oricare dintre seriile amintite și să ne bucurăm împreună în Lumina credinței și a cunoașterii, pentru că, nu-i așa, Împărăția lui Dumnezeu este în primul rând cunoaștere, după cuvântul „Iar viața veșnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).
Episodes
142 episodes
Predică la Duminica Tomii - Strălucirea rănilor
Pericopa de la Duminica a 2-a a Paștilor (Duminica Tomii) ne vine de la evanghelistul Ioan, din cap. 20, v. 19-31 și ne aduce înainte surprinzătorul moment al întâlnirii dintre Domnul Cel Înviat și ucenicii Săi.Noi vorbim astăzi despre r...
Predică la Duminica a 2-a din Postul Mare - Paraliziile sufletești
Pericopa de la Duminica a 2-a din Postul Mare vine de la evanghelistul Marcu, din cap. 2, v. 1-12 și ne aduce înainte emoționantul moment al vindecării unui paralitic, adus de prietenii săi înaintea Domnului.Vom învățăm azi ...
Predică la Duminica a 32-a dR - Întoarcerea minții spre viitor
Pericopa de la Duminica a 32-a după Rusalii vine de la evanghelistul Luca, din cap. 19, v. 1-10 și ne aduce înainte schimbarea extraordinară care s-a petrecut în Zaheu, un om bogat și influent, care devine ucenic al D...
Predică la Duminica după Botez: Întunericul și Lumina
Pericopa de la Duminica de după Botez vine de la evanghelistul Matei, din cap. 4, v. 12 - 17 și ne aduce înainte momentul special al începutului propovăduirii Domnului. Vorbim astăzi despre întuneric și lumină, ca repere spirituale, după cum ne...
Predică la Duminica a 2-a după Paști - Timpul creștin
Pericopa de la Duminica a doua după Paști ne vine de la evanghelistul Ioan, din cap. 20, v. 19-31 și ne aduce înainte momentul binecuvântat din seara duminicii Învierii, când Domnul, intrând prin ușile încuiate, le adresează ucenicilor cuvintel...
Bucuria de a sluji - ediția a treia
Cu darul Domnului, sâmbătă 18 ianuarie 2025, în ziua de prăznuire a marilor păstori și gânditori alexandrini, Atanasie și Chiril, am organizat la Paraclis ediția a treia a simpozionului nostru „Bucuria de a sluji”, simpozion care dorește...
Predică la Duminica a 28-a dR: Mozaicul alegerilor noastre
Pericopa de la Duminica a douăzeci și opta după Rusalii ne vine de la evanghelistul Luca, din cap. 14, v. 16-24 și ne aduce înainte mozaicul vieții, dar mai ales al minții noastre.Cuvintele lui Vasile, Dreptarul Bisericii, ne ajută să înțel...
Predică la Duminica a 30-a dR: O rețetă reinterpretată
Pericopa de la Duminica a treizecea după Rusalii ne vine de la evanghelistul Luca, din cap. 18, v. 18-27 și ne aduce înaintea ochilor minții noastre imaginea unui tânăr curios, realmente interesat de Viața Veșnică.Plecând de la poruncile li...
Portalul părintelui Pantelimon - Frumusețea (ep. 3)
După un timp nedorit de lung, am ajuns la episodul al treilea și ultimul, totodată, din interviului nostru cu părintele Pantelimon. La capătul drumului, părintele ne vorbește, cu tâlc, despre frumusețea pe care o întâlnim atunci când...
Portalul părintelui Pantelimon - Rugăciunea (ep. 2)
Sperând că v-a plăcut episodul 1 din întâlnirea noastră cu părintele Pantelimon, vă propunem acum un al doilea episod, în care facem trecerea de la copilărie și munte, în general, la un „munte” special pe care ne incercăm să ne cățărăm c...
Portalul părintelui Pantelimon - Muntele (ep. 1)
După o pauză nedorit de lungă, revenim în seria Con~vorbiri cu un interviu special, al cărui invitat este părintele Pantelimon, una dintre „inimile” de foc care bat la mănăstirea Oașa, respectiv Schitul Găbud de lângă Luduș. ...
Predică la Duminica a doua a Postului Mare - Mintea paralitică
Pericopa de la Duminica a doua a Postului Mare ne vine de la evanghelistul Marcu, din cap. 2, v. 1-12 și ne aduce înaintea ochilor situația tragică a paraliticului coborât de cei patru prieteni ai săi, pe frânghii, înaintea Domnului.Dar tot...
Predică la Buna-Vestire - Calea împăcării
Predica de la sărbătoarea Bunei-Vestiri pornește de la cuvintele înțelepte din cartea Pildelor și poposește apoi la cuvintele pline de har și lumină ale lui Grigorie Palama și ale lui Gheron Iosif Spileotul, doi exponenți de seamă ai trăirii is...
Predică la Duminica izgonirii lui Adam - Hrana Veșniciei
Predică la Duminica izgonirii lui Adam din Rai, pericopa evanghelică de la Matei, cap. 6, v. 14-21:Pericopa ne prezintă sfaturi esențiale ale Domnului cu privire la iertare, postire și comori adevărate, cele care se a...
Predică la Duminica Fiului Risipitor - Hoțul de timp
Predică la Duminica Fiului Risipitor, a treizeci și patra după Rusalii, pericopa evanghelică de la Luca, cap. 15, v. 11-32:Pericopa ne prezintă cea mai importantă parabolă spusă de Domnul, care relatează, în ch...
Predică la Duminica Vameșului și Fariseului - Mintea, chip al Duhului Sfânt
Predică la Duminica Vameșului și Fariseului, a treizeci și treia după Rusalii, pericopa evanghelică de la Luca, cap. 18, v. 10-14:Pericopa ne prezintă una din parabolele importante spuse de Domnul, care relatează „int...
Credința ta
Predică la Duminica a șaptesprezecea după Rusalii, pericopa evanghelică de la Matei, cap. 15, v. 21-28:Pericopa ne prezintă unul dintre cele mai tulburătoare dialoguri ale Domnului, cel cu o mamă canaaneancă (sau feni...
Talantul Teodorei
Predică la Duminica a șaisprezecea după Rusalii, pericopa evanghelică de la Matei, cap. 25, v. 14-30:Pericopa ne prezintă una dintre parabolele importante ale Mântuitorului, care ne indică subtil faptul că trebu...
Despre așteptări
Predică la Duminica a cincisprezecea după Rusalii, pericopa evanghelică de la Matei, cap. 22, v. 35-46:Pericopa ne prezintă „întâlnirea” dintre așteptările unui învățător de Lege și așteptările Celui care a dat Legea;...
Preasfințitul Benedict - predică la Parabola bobului de muștar
Preasfințitul Benedict Bistrițeanul a slujit Sfânta Liturghie arhierească și a rostit acest cuvânt de învățătură, plin de motivație, în ziua sărbătoririi neasemănatului Hrisostom (27 ianuarie) la capela noastră.Învățăm, în acest început d...
De ce ne botezăm?
Predică la Bobotează, pericopa evanghelică de la Matei, cap. 3, v. 13-17:Pericopa ne prezintă emoționanta întâlnire dintre Botezător și Domnul Cel smerit, dintre creatură și Creator, în apele liniștite ale Iordanului....
Nume de cod: Coco
De ziua Națională, la o suflare distanță de sărbătorirea întâiului chemat dintre pescarii galileeni, la noi la capelă și la Vești Bune, a poposit un prieten bun. Un prieten bun nu doar de-al nostru, ci mai ales al tuturor oamenilor care stau în...
Cerul din noi
Predică la Duminica a douăzeci și șaptea după Rusalii, pericopa evanghelică de la Luca, cap. 11, v. 10-17:Pericopa ne prezintă cazul unei vindecări surpriză, a unei femei gârbove de 18 ani, în timpul întâlnirii de sâmbata...